AUSTRIA: Vaccinarea contra COVID va fi obligatorie din februarie pentru persoanele de la 18 ani în sus
Cancelarul austriac Karl Nehammer a anunțat că, în ciuda protestelor, vaccinarea va fi obligatorie din februarie pentru toți cetățenii din Austria care au de la 18 ani în sus. Cei care nu se vor vaccina, vor fi...
Austria va introduce obligativitatea vaccinării contra COVID pentru adulți, de la începutul lui februarie, sub riscul unei amenzi ridicate, a declarat duminică cancelarul austriac Karl Nehammer, conștient de caracterul „sensibil” al acestei premiere europene care divizează societatea.
„Așa cum era prevăzut, vom face vaccinarea contra COVID obligatorie de la începutul lui februarie” pentru cei de peste 18 ani, a declarat, la Viena, în cadrul unei conferințe de presă, șeful conservator al guvernului, cancelarul Karl Nehammer, care conduce țara împreună cu ecologiștii.
Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populația eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.
„Este un proiect sensibil” dar „conform Constituției”, care necesită „o fază de adaptare” care să le permită celor recalcitranți să se vaccineze „până la jumătatea lui martie”, a detaliat cancelarul.
„După aceea vor fi efectuate controale” și a nu fi vaccinat va reprezenta un „delict” pasibil de „sancțiuni” financiare între 600 și 3.600 de euro, în caz de recidivă, a explicat cancelarul.
Luată un timp în calcul, vaccinarea minorilor în vârstă de peste 14 ani a fost în cele din urmă abandonată și numai adulții vor fi vizați de măsură, a precizat liderul conservator în prezentarea proiectului de lege care urmează să fie adoptat joi de parlament.
Guvernul austriac justifică această măsură rară prin sufocarea spitalelor și dorința sa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite, potrivit experților, atingerea unei imunități colective.
Măsura dispune de o largă majoritate în Cameră, unde conservatorii și Verzii, dar și social-democrații și liberali o susțin. Numai extrema dreaptă austriacă este împotrivă măsurii, clamând protejarea libertăților individuale.
Excepții de la această măsură sunt prevăzute, în text, pentru femeile însărcinate și toate persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.
Sesizarea acestor excepții în registrul național al vaccinărilor nu va fi posibilă decât începând in aprilie, a avertizat organismul însărcinat cu colectarea datelor.
Duminică, potrivit cifrelor guvernului, 5,8 milioane de locuitori din Austria care numără 7,4 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare dispuneau de un certificat de vaccinare la zi.
Peste 27.000 de persoane au demonstrat sâmbătă în Viena, capitala austriacă, împotriva acestei măsuri controversate, clamând că ea încalcă libertățile individuale.
Certificatul de vaccinare se impune într-un număr crescând de țări pentru anumite profesiuni, categorii de populație sau anumite activități. Însă vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toți rămâne o excepție. Ea a intrat în vigoare până acum în Ecuador, Tadjikistan, Turkmenistan, Indonezia și Micronezia.
În Germania, un proiect similar, apărat de noul cancelar social-democrat Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârșitul lui ianuarie.
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
-
Ingredientul "sigur" care ar putea crește riscul de infarct și AVC27.08.2026, 13:45
-
-
-
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID-19, evoluție neașteptată
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
