Cine sunt primii europeni care vor fi vaccinați împotriva infecției COVID
De săptămâna viitoare, locuitorii unei țări din Europa vor fi vaccinați împotriva infecției COVID-19.
De marțea viitoare, britanicii vor fi vaccinați împotriva infecției COVID. Primele doze de vaccin au ajuns deja, fiind transportate prin Eurotunel. Bătrânii şi personalul medical au prioritate la vaccinare. Organizaţia Mondială a Sănătății (OMS) susține că sunt state unde jumătate din populație este sceptică privind vaccinarea împotriva coronavirusului. În România - cel puţin un sfert dintre români anunţă că refuză vaccinarea, arată sondajele, citate de Antena 3. Foști președinți ai SUA, dar și cel ales recent, au anunțat că se vor vaccina de COVID.
OMS vrea să implementeze un paşaport de vaccinare, pe care Estonia îl testează de două luni.
-
Ce legătură au vârsta, sexul și greutatea cu felul în care mâncăm13.10.2026, 21:41
-
-
-
-
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
