Coronavirus - 64 de persoane de la un centru de recuperare neuropsihiatrică, depistate pozitiv: carantină totală
Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești este carantinat, după ce 64 de persoane, pacienți și angajați, au fost depistați pozitiv la noul coronavirus.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău a decis, marţi, să carantineze Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti după ce 64 de pacienţi şi angajaţi au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19, notează agerpres.ro. Potrivit unui comunicat de presă al DSP Bacău, pacienţii centrului depistaţi pozitivi şi asimptomatici vor rămâne în centru, alături de personalul depistat pozitiv şi asimptomatic. „Beneficiarii depistaţi negativ, împreună cu personalul depistat negativ, vor fi mutaţi în structura exterioară a unităţii (corp administrativ). Reprezentanţii D.S.P. Bacău efectuează verificări pentru a stabili modalitatea optimă de a utiliza acest spaţiu. Personalul unităţii, care se afla la domiciliu anterior acestei testări, rămâne la domiciliu cu întreaga familie, până la împlinirea termenului de 14 zile de la ieşirea din centru; acest personal urmează a fi testat”-, a declarat, în comunicatul de presă, directorul executiv al DSP Bacău, Mihaela Arim.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, a acuzat conducerea DSP Bacău, într-o postare pe pagina de Facebook, că situaţia de la centrul din Dărmăneşti se datorează testării efectuate prea târziu.
„V-am solicitat în adresele înaintate către Direcţia de Sănătate Publică Bacău, în zilele de 21-23 aprilie, testarea de urgenţă a personalului de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti. Aţi ignorat apelul nostru. V-aţi trezit abia pe 3 mai să faceţi testările pentru COVID-19! Sunteţi direct responsabili de rezultate. V-aţi jucat cu vieţile oamenilor”, a afirmat preşedintele CJ Bacău.
Potrivit unor surse medicale, dintre cele 64 de persoane depistate pozitiv, 21 sunt angajate ale centrului iar 43 sunt asistaţi.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
