Coronavirus în România: 4 cazuri confirmate, 10.094 în izolare
Patru cazuri confirmate de coronavirus sunt în România, iar circa 10.000 sunt în izolare la domiciliu.
Coronavirus, teste. Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că miercuri, 4 martie, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 35 de persoane pentru care se fac verificări să se vadă dacă au contactat virusul COVID-19, iar 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
”Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie. Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună. În cursul zilei de ieri, 3 martie, au fost înregistrate 67 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 977 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Potrivit acestora, la solicitarea corpului diplomatic acreditat în România, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne au organizat o sesiune de informare pentru misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate la București: ”Reprezentanții misiunilor diplomatice au solicitat oficialilor celor două ministere detalii despre acțiunile preventive derulate în țara noastră, astfel încât să poată fi aplicate și adaptate în statele de proveniență ale diplomaților pentru controlul și reducerea răspândirii virusului COVID-19”.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
