Coronavirus: Măşti create cu ajutorul tehnologiei 3D în Bosnia
O mică comunitate s-a organizat în Bosnia, care este departe de a fi printre liderii noilor tehnologii, pentru a imprima în 3D măşti destinate personalului medical, aflat în prima linie în...
De câteva săptămâni în Bosnia, ţară săracă cu 3,5 milioane de locuitori, nu se mai găsesc astfel de echipamente în farmacii. Autorităţile au făcut comandă de măşti în străinătate, însă, având în vedere cererea mare la nivel internaţional, livrările riscă să întârzie, notează Agerpres.
Cu toate acestea, câţiva profesori şi studenţi de la Universitatea din Zenica, un mic oraş din centrul Bosniei, au început să fabrice măşti speciale folosind imprimante 3D, care sunt distribuite gratuit în spitale şi pentru personalul de pe ambulanţe.
Primele exemplare au fost realizate sâmbătă în micul laborator (iDEAlab) al Facultăţii de Inginerie şi Tehnologie, unde cinci imprimante funcţionează 24 de ore din 24, a declarat Mirza Oruc, 38 de ani, unul dintre iniţiatorii proiectului.
"Imprimăm în prezent la Zenica în patru locuri, cu aproximativ cincisprezece imprimante, pentru a reduce la minimum contactul dintre oameni" şi, prin urmare, transmiterea virusului, a spus Mirza Oruc, profesor la Facultatea de medicină.
Ei au avut ca model un tip de vizieră, al cărui design a fost oferit online gratuit de compania cehă Prusa, producător de imprimante 3D, şi au adaptat-o nevoilor momentului, în cooperare cu spitalul din Zenica.
"Aceste viziere sunt destinate în principal personalului medical care este în contact direct cu pacienţii", a explicat profesorul.
Circa 180 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus până acum în Bosnia. Trei persoane au murit din cauza COVID-19. Autorităţile au declarat stare de urgenţă şi au suspendat toate activităţile neesenţiale
-
-
-
-
EXCLUSIV Ce înseamnă metastazele cerebrale și când devin periculoase27.08.2026, 15:21
-
Ingredientul "sigur" care ar putea crește riscul de infarct și AVC27.08.2026, 13:45
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
COVID-19, evoluție neașteptată
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
