EXCLUSIV COVID-19, proiect: 5.000 de lei lunar cabinetelor și farmaciilor din ambulator pentru materiale de protecție
Un proiect de lege depus la Senat, obținut de DC Medical, prevede acordarea lunară a unui ajutor financiar de 5.000 de lei pentru furnizorii de servicii medicale și farmaceutice, din ambulator, ca să-și poată...
Semnat, în numele inițiatorilor, de conf. dr. Florin Buicu, deputat PSD și președinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Proiectul de lege care a intrat în posesia DC Medical înainte de a fi publicat pe site-ul Senatului, prevede acordarea, de către stat, a unui ajutor financiar pentru sistemul de servicii medicale și farmaceutice, care trebuie să facă față unor provocări noi și urgente, precum și a unor cheltuieli suplimentare necesare prevenirii infectării populației cu coronavirus și COVID-19.
„Având în vedere prelungirea situației actuale, până la identificarea unui tratament țintit sau a unui vaccin, este necesară finanțarea cheltuielilor suplimentare determinate de prevenirea acestei infecții către furnizorii de servicii medicale și farmaceutice, în regim de ambulator. Astfel, prin prezenta inițiativă legislativă, se propune asigurarea de la bugetul de stat a sumelor necesare Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru a contracta suma 5000 lei /lună /tură pentru procurarea materialelor de protecție contra infecțiilor, utile furnizorilor și asiguraților" se arată în motivația semnată de conf. dr. Florin Buicu.
Textul integral al proiectului de lege
„Lege privind unele măsuri financiare în domeniul sanitar în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului Covid- 19
Art.1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, furnizorii de servicii farmaceutice și medicale de specialitate în regim de ambulator, aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate vor beneficia, lunar, de suma de 5000 lei/tura de activitate, pentru asigurarea materialelor de protecție necesare furnizorilor și asiguraților.
Art.2. - De sumele menționate la art. 1 beneficiază cabinetele de medicina de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistica medicală.
Art.3. - Sumele sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.75 și ale art.76 alin.(2), din Constituția României, republicată"
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
