Nelu Tătaru: Apar focare de la cei care se întorc din concediu. Pacienții COVID-19, din ce în ce mai tineri
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că focarele nou apărute se datorează celor întorși din vacanță, care nu au respectat regula de distanțare fizică. Dovadă suplimentară este și faptul că cei i...
„Orice înseamnă aglomerație umană, nerespectarea unor reguli, lipsa distanțării fizice, lipsa portului măștii pentru persoane care vin din areale diferite, pentru persoane care se vor întoarce în acele areale sunt foarte periculoase. Suntem într-un moment pandemic, cu transmitere comunitară accelerată. Ca și sursă au aceste persoane care se întorc din aceste zone. Nu excludem și transmiterea pe care o avem în unitățile medicale, în centrele de bătrâni, la locurile de muncă, dar rămân aceste focare care se instituie de la persoane care se întorc din concediu. Faptul că avem o scădere a mediei de vârstă a celor infectați arată și socializare”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi24.
Viitorul acestei pandemii depinde exclusiv d emodul cum înțelegem să respectăm regulile, a arătat demnitarul.
„Nu putem funcționa decât ca parteneriat. Noi, ca sistem medical, diagnosticăm, tratăm. Dar noi primim ce se infectează din această transmitere. Nu se tranșează în spital viitorul acestei pandemii, ci prin trasmiterea comunitară. Cât timp nu vom stopa această transmitere comunitară, vom avea o accelerare a numărului de cazuri”, a adăugat Nelu Tătaru.
COVID, impact grav asupra creierului
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Long COVID, impact asupra creierului
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
COVID-19, evoluție neașteptată
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
