O femeie cu COVID-19 intubată de o lună a născut un copil care nu e infectat cu coronavirus
O femeie bolnavă de COVID-19, care este intubată de o lună, a născut prin cezariană un bebeluș care nu este infectat cu coronavirus.
Nou-născutul a venit pe lume într-un spital COVID din localitatea Cona, provincia italiană Ferrara, iar starea mamei sale, în vârstă de 35 de ani este în continuare gravă. Bebelușul, care s-a născut prin cezariană, este deocamdată la terapie intensivă, pentru că mama sa a fost tratată cu mai multe medicamente, dar el nu a luat virusul.
Bebelușul a fost botezat Rayt – „ploaie binecuvântată” - și este primul copil născut în spitalul respectiv dintr-o femeie intubată în terapie intensivă.
Soțul femeii spune că toată familia a fost infectată, inclusiv socrii și cumnatul, ceilalți doi copii ai familiei, de 6 și 2 ani. Micuții au fost asimptomatici.
„Este un bebeluș frumos, 2 kilograme și 200 de grame, un adevărat cadou din cer”, spune, mândru, tatăl său.
Ceilalți doi copii ai familiei au fost spitalizați o perioadă la Pediatrie și apoi, datorită asistenților sociali, au fost duși la un hotel suport COVID. Tatăl lor li s-a alăturat în urmă cu câteva zile, după ce s-a vindecat, iar acum s-au întors cu toții acasă, notează Antena 3.
„Medicii au fost foarte buni. Au așteptat ca bebelușul, prematur, să se nască în siguranță, prin cezariană. În acest fel, soția mea poate fi tratată și cu medicamente mai puternice”, spune bărbatul, pe nume Radouani Ben Zouin.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
