Opt români, aduși acasă din Italia cu ajutorul autorităților române
Opt cetățeni români sunt aduși în țară din Italia. Aceștia se aflau acolo din diferite motive și nu au avut altă alternativă de a-și continua șederea pe teritoriul Italiei.
Opt români sunt aduși acasă cu ajutorul autprităților române, după ce, aflați din diferite motive pe teritoriul Italiei, nu au mai avut altă alternativă de a-și continua șederea acolo. „Ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, în cursul acestei seri vor fi readuși în țară 8 cetățeni români din Republica Italiană. Aceștia sunt cetățeni români non-rezidenți în Italia, aflându-se acolo fie ca turiști, fie pentru urmarea unui tratament medical de urgență și care au fost afectați atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât și de măsurile adoptate de către autoritățile române de suspendare a zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia. Aceștia nu au avut alternativă reală de a-și continua șederea pe teritoriul Republicii Italiene”, se arată într-un comunicat de presă.
La sosirea în țară, cei opt cetățeni români vor fi preluați de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină într-o unitate din București, în conformitate cu măsurile adoptate de către autoritățile române pentru cetățenii care vin în România din Italia.
„Având în vedere circumstanțele fără precedent în care ne aflăm la nivel global, în contextul epidemiei de COVID-19, MAE asigură în mod constant și sistematic informarea cetățenilor români aflați în străinătate prin atenționări de călătorie și buletine informative publicate pe site-ul MAE în cadrul secțiunii dedicate COVID-19, precum și prin site-urile și canalele de social media ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătat”, se mai arată în document.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
