Pacienții cronici: ce probleme întâmpină la obținerea rețetelor
În cadrul dezbaterii de azi difuzate de DC Medical și DC News, cu Dr. Daciana Toma, secretar al SNMF, și reprezentantul COPAC, Radu Gănescu, a arătat problemele pe care le întâmpină pacienții...
Pacienții cu afecțiuni cronice, precum cei diabetici, se lovesc de vechea problemă a birocrației în această perioadă. Deși, spre ajutorul lor, s-a decis ca aceștia să poată obține rețetele de la medicul de familie și să nu mai fie nevoiți să se prezinte la medicul curant (specialist), acum medicii de familie se lovesc de o nouă problemă. Aceștia nu au detalii despre tratamentul pe care l-a luat pacientul cronic la medicul curant.
„Un pacient care are diabet, cu medicație antidiabetică, care lua până acum rețetă doar de la medicul diabetolog, cel mai probabil că eu nu am nicio scrisoare medicală din care să reiasă ce tratament face acest pacient. Și vorbesc despre pacient cu diabet, pacient oncologic, pacient cu scleroză multiplă, cu epilepsie; (...) eu, ca medic de familie, s-ar prea putea sa nu am niciun document la fișă, transmis de specialistul respectiv, document referitor la tratamentul pe care îl urmază pacientul. Și atunci vă întreb, ce fac?”, trage un semnal de alarmă secretarul Societății Naționale de Medicină de Familie, dr. Daciana Toma.
Una din soluțiile identificate în cadru dezbaterii a fost utilizarea poștei electronice, a „e-mail-ului”. Chiar dacă este o recomandare în acest sens, medicul de familie este de părere că mai există medici care nu pot lua legătura ce medicii curanți din diferite motive.
Pe de altă parte, o altă posibilă soluție identificată a fost aceea ca rețetele prescrise ultima dată și înregistrate deja la farmacie în sistemul SIUI să poată fi prelungite cu încă trei luni, fără ca pacientul să se mai prezinte la medicul de familie. Asta este posibil în cazul în care tratamentul este același și nu apar modificări care să necesite schimbarea medicației.
„De fapt, computerele a trebui să „discute” unul cu altul și pacientul să găsească medicamentul în farmacie. SIUI nu asta însemană? Că au într-o bază de date toate rețetele? Cum e la cartea de identitate: se prelungește valabilitatea cu trei luni. Dacă nu se schimbă ceva, ele sunt automat prelungite pentru fiecare pacient în parte”, a spus jurnalistulVal Vâlcu. Scopul este acela de a expune cât mai puțin pacenții cu afecțiuni cronice și ca deplasările lor să fie cât mai reduse.
Radu Gănescu, președintele COPAC, a apreciat ca fiind una din cele mai bune soluții. Pe de altă parte, a fost de acord cu punctările medicului de familie.
„Ideea este ca pacientul să poată să se ducă direct la farmacie să-și ridice tratamentul respectiv, tocmai pentru a nu face multe deplasări. Dar cele două probleme ridicate de dumneavoastră sunt absolut reale: medicul de familie nu știe istoricul pacientului (cronic, n.r.) și ce tratament a urmat pacientul până în acest moment, și aici este lipsa de comunicare între echipa multidiscipliară: medic de familie, medic specialist, spital, farmacie, pentru că noi n-am reușit să creăm această echipă care ar fi de dorit în aceasă perioadă.
A doua problemă este această deplasare a pacientului la medic și la farmacie și mai apare și a treia: dacă găsește în farmacie produsul de care are nevoie”, a mai punctat el.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
COVID, impact grav asupra creierului
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Long COVID, impact asupra creierului
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
