Raed Arafat: Masca ar putea deveni obligatorie și pe stradă
Raed Arafat a vorbit despre posibilitatea ca purtarea măștii să fie obligatorie și pe stradă. El a precizat care ar fi condițiile pentru o astfel de decizie.
Masca ar putea deveni obligatorie și pe stradă, dacă ritmul infectărilor continuă să crească. Declarația aparține șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care arată că în alte țări care se confruntă cu o creștere majoră a numărului de infectări, această măsură este deja în vigoare.
În acest moment, în România este obligatorie purtarea măștii în spații închise, iar în aer liber, doar acolo unde sunt zone aglomerate, în anumite intervale de timp. În anumite județe cu rate de infectare mari se discută deja despre obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, în special în localitățile ce ar putea fi vizate de carantină.
„Clar este posibil să ajungem și la asta, nu vreau să se interpreteze și să se spună gata, Arafat a zis că de mâine mască, dar o astfel de decizie poate să fie aproape, dacă situația nu intră sub control și dacă în continuare vom avea oameni care se păcălesc pe ei singuri”, a declarat Raed Arafat, joi seara, la Digi24.
El a povestit că s-a confruntat personal cu situații în care oamenii nu poartă mască atunci când ar trebui să o facă. Raed Arafat a îndemnat ca oamenii să fie reactivi în aceste situații, pentru că se expun pe ei înșiși pericolului.
„Eu vă spun, astăzi dimineață, coborând în bloc, în lift, s-a deschis între etaje liftul să urce o domnișoară. Era fără mască. Am rugat-o să nu urce. Pur și simplu. Și acest lucru trebuie să-l facă oricare dintre noi. Am rugat-o să nu urce, pentru că nu avea mască. Dacă urca, cu siguranță reacția mea era să cobor eu și să aștept să iau alt lift”, a relatat Raed Arafat. „Asta ar fi fost reacția mea. Pentru că nu mai putem suporta acest lucru. În lift stai cu omul de la etajul 10 până la parter, deja dacă tușește, strănută sau nu poartă mască, poți să ieși de acolo infectat. Deci, nu merge!” - a punctat șeful DSU.
Unde riști cel mai tare să te infectezi
El a explicat că boala se ia cel mai ușor în spațiile închise, mai puțin aerisite sau în spațiile aglomerate mai puțin aerisite. Chiar dacă spațiul este puțin mai mare, dacă este aglomerat și nu este aerisit, boala se răspândește destul de bine, mai ales dacă oamenii nu au mască.
„Masca este un mijloc de a-l proteja și pe cel sănătos, dar și pentru a preveni ca cel infectat, care nu știe de multe ori că este infectat (asimptomaticul), să răspândească boala la alții. Purtarea măștii previne să facem rău altora”, a arătat Raed Arafat.
Când masca o poartă și cel infectat, și cel neinfectat, riscul de îmbolnăvire este mai mic, pentru că încărcătura virală la care este expus cel sănătos este mai mică decât în cazul în care n-ar fi purtat mască. În plus, și efectul bolii poate fi mai limitat, manifestarea bolii mai ușoară, dacă această încărcătura virală la care am fost expuși este mai mică, a explicat medicul Raed Arafat.
„Este o boală pentru care măsura de prevenire este atât de simplă: mască, distanțare, respectarea unor reguli de bază de igienă. Dacă toți purtăm mască acolo unde trebuie și respectăm regulile, deja reducem semnificativ răspândirea și putem să stopăm o răspândire exponențială”, a conchis Raed Arafat.
COVID-19, evoluție neașteptată
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
