Solidaritatea Sanitară: procedurile prevăzute nu asigură suficientă protecție pentru salariații din Sănătate
Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită modificarea urgentă a regulilor privind echipamentul de protecție al salariaților din sănătate.
Federația „Solidaritatea Sanitară" solicită public Ministerului Sănătății și întregului Guvernul completarea și corectarea de urgență a Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei COVID 19 (înregistrat la MS cu nr. 3656/18.03.2020), secțiunea Utilizarea rațională a echipamentului individual de protecție.
"Analizând procedura care stabilește situațiile în care salariații din sănătate au dreptul de a purta echipamentul individual de protecție , Federația „Solidaritatea Sanitară" a demonstrat că aceasta conține o serie întreagă de erori, omisiuni, incoerențe/contradicții și nu protejează salariații în toate situațiile. Cu alte cuvinte, procedura prevăzută într-un document semnat de ministrul Sănătății nu asigură un nivel suficient de protecție pentru salariații din Sănătate, fiind necesară schimbarea ei", se arată într-un comunicat de presă al Federației.
Aceștia spun că există angajați din sănătate care au tratat pacienți cu noul coronavirus, fără să poarte un minim de echipament de protecție.
"Atragem atenția asupra faptului că numărul tot mai mare de salariați din sănătate infectați dovedește erorile existente în procedură, situația punând în pericol capacitatea sistemului sanitar de a asigura serviciile medicale necesare în următoarea perioadă. În spitale apar din ce în ce mai mulți pacienți care nu sunt identificați inițial ca fiind purtători COVID 19, fiecare dintre aceștia contaminând un număr foarte mare de salariați, pe fondul absenței unui minim echipament de protecție individuală. Spitalul Județean Suceava, Spitalul Universitar București, Spitalului Judeţean Covasna etc., constituie tot atâtea dovezi ale situației în care salariați care au tratat pacienți ce s-au dovedit ulterior că erau contaminați COVID 19 nu au purtat un minim echipament de protecție, deoarece acesta nu este prevăzut de procedura MS.
Solicităm totodată ministrului Sănătății să publice evidența zilnică a numărului salariaților din sănătate infectați împreună cu descrierea situației care a generat problema, pentru a putea corecta în mod corespunzător procedurile de lucru", atrag atenția reprezentanții federației.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
COVID, impact grav asupra creierului
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
