Spital COVID-19 rămas fără medicamente. Fost ministru: oamenii sunt disperați
Un fost ministru al Sănătății spune că un spital COVID-19 din țară a rămas fără medicamente, spre disperarea pacienților și a rudelor acestora.
Spitalul COVID din Oradea a rămas fără medicamente. Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, a spune că a fost contactat de aparținători ai unor pacienți din acest spital, pentru a face rost de medicamentele pentru COVID-19.
„În cursul acestei după amiezi am fost contactat de aparținătorii unor pacienți care sunt internat la Spitalul Municipal din Bihor care m-au rugat să le fac rost de Tocilizumab care se aduce direct de firma producătoare și se repartizează pe repartiția Ministerului Sănătății, deci nu ai cum să faci rost de niciunde", a spus Florian Bodog, fost ministrul al Sănătăţii.
"M-am interesat şi am vorbit cu colegii din Spitalul Municipal care mi-au confirmat că sunt disperați. Spitalul este plin. Nu au nici Remdesivir, care este distribuit de Unifarm (n.r compania ministerului Sănătăţii) şi care nu mai răspunde la comenzi de o săptămână.
Oamenii sunt disperați pentru că nu sunt aceste medicamente. Este responsabilitatea directa a ministrului Sănătății și nu înțeleg de ce face orice altceva decât să se ocupe de pacienţi", a spus pentru Antena 3, Florian Bodog, fost ministrul al Sănătăţii.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
