Vaccin anti-COVID: Elisabeta a II-a a Marii Britanii ar putea face public momentul vaccinării
Regina Marii Britanii și soțul acesteia ar putea face public momentul când se vor vaccina împotriva infecției COVID-19.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi soţul acesteia, prinţul Philip, ar ''putea face public'' momentul când se vor vaccina împotriva COVID-19, a relatat publicaţia The Times citând surse anonime din anturajul casei regale.
Suverana în vârstă de 94 de ani şi soţul său, de 99 de ani, se vor număra, cel mai probabil, printre primele persoane care vor primi vaccinul, guvernul urmând să prioritizeze vârstnicii în momentul lansării campaniei de imunizare cu vaccinul Pfizer, autorizat pe 2 decembrie în Marea Britanie.
Regina se bucură de o popularitate ridicată în societatea britanică, iar susţinerea vaccinului în mod public de către suverană va reprezenta un mesaj puternic pentru contracararea informaţiilor eronate care circulă online. Pandemia de coronavirus a provocat decesul a peste 60.000 de persoane în Regatul Unit şi a infectat peste 1,7 milioane. Familia regală a fost la rândul său afectată, atât prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, cât şi fiul său cel mare, prinţul William, fiind testaţi pozitiv la COVID-19 în prima parte a anului, potrivit Agerpres.
Potrivit listei grupurilor care au prioritate la vaccinare stabilite de guvern, primele doze urmează să fie administrate rezidenţilor şi personalului din azilurile de bătrâni, urmate de persoane cu vârsta peste 80 de ani şi angajaţilor din domeniul sanitar. Potrivit The Times, în 1957, regina a făcut public faptul că Charles şi sora acestuia, prinţesa Anne, pe atunci în vârstă de 8 şi respectiv 6 ani, au fost vaccinaţi antipoliomielitic, contribuind la liniştirea temerilor referitoare la potenţialele efecte secundare ale vaccinului.
-
-
-
Pierderea osoasă după un dinte lipsă: ce soluții moderne o pot preveni17.08.2026, 13:55
-
-
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Long COVID, impact asupra creierului
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
