Vaccinul Moderna continuă să fie eficient după șase luni de la administrare (STUDIU)
Vaccinul Moderna împotriva COVID-19, care se administrează în două doze, continuă să stimuleze producția de anticorpi după șase luni de la administrare, potrivit unui nou studiu publicat marți în The New...
Studiul va continua și în perioada următoare, pentru ca oamenii de știință să poată să identifice perioada în care anticorpii sunt detectați la persoanele imunizate cu acest vaccin.
Un nivel ridicat de anticorpi a fost detectat la toate grupele de vârstă participante la studiul clinic, persoanele mai tinere prezentând niveluri mai mari decât persoanele în vârstă.
Oamenii de știință doresc să continue monitorizarea participanților la studiu pentru a determina momentul în care protecția se reduce și pentru a vedea în ce grad poate fi adăugată o protecție suplimentară prin administrarea unor doze de rapel.
Într-un alt studiu, vaccinul Pfizer a dovedit o eficiență de aproape 92% după șase luni. În cazul vaccinului Moderna, nu se știe oferit un procent exact. Ambele vaccinuri s-au dovedit foarte eficiente împotriva formelor severe de boală.
Studiul despre eficiența ridicată a acestor vaccinuri vine în contextul în care Statele Unite continuă să crească numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare de teama unui al patrulea val al pandemiei. Marți, președintele Joe Biden a devansat cu două săptămâni, până pe 19 aprilie, data până la care toți americanii adulți vor fi eligibili pentru vaccinare.
Potrivit datelor anunțate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, peste 108 milioane de persoane, reprezentând aproape 33% din populația Statelor Unite, au primit cel puțin o doză din vaccinurile aprobate, iar peste 63 de milioane au fost imunizate cu ambele doze până marți.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID, impact grav asupra creierului
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Long COVID, impact asupra creierului
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
