EXCLUSIV Postul Crăciunului. Doru Negru: Ceea ce facem noi nu este post, e bătaie de joc. Post înseamnă să nu mănânci de dulce, nu să dublezi pâinea dacă nu mănânci carne
Postul Crăciunului este o perioadă de abstinență alimentară. Dr. Doru Negru ne-a explicat cum trebuie, de fapt, să ținem post.
Postul Crăciunului reprezintă o perioadă în care o persoană se abține de la consumul anumitor tipuri de alimente sau chiar renunță complet la mâncare, în scopuri religioase, spirituale, sau de sănătate. Acest obicei este întâlnit în diferite culturi și tradiții religioase și poate varia în privința regulilor și duratei.
În creștinism, postul este o practică des întâlnită, mai ales înainte de sărbătorile importante. În timpul acestui post, credincioșii pot alege să renunțe la anumite alimente, cum ar fi carne, produse lactate sau ouă. Există și posturi mai strict reglementate, în care se practică abstinența de la toate produsele de origine animală și se limitează consumul de alimente în general.
Pe lângă aspectele religioase, unii oameni aleg să țină posturi alimentare din motive de sănătate. Postul intermitent, de exemplu, implică cicluri de consum și abstinență alimentară, cu scopul de a îmbunătăți metabolismul și de a obține alte beneficii pentru sănătate.
Postul Crăciunului, sănătate curată
Dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL, ce este postul.
”Postul este sănătate curată. Dacă nu ar fi fost sănătos, nu ar fi rezistat atâtea mii de ani. Există forme de post în toate religiile. Toate spun același lucru: ”rabdă de foame și roagă-te la Zeitate”.
Ceea ce facem noi nu este post. Este fățărnicie. Este bătaie de joc. Post înseamnă să nu mănânci de dulce, nu să dublezi pâinea dacă nu mănânci carne”, a explicat dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Postul Crăciunului: Foamea, normală
Potrivit medicului senzația de foame este normală. În schimb, nesănătoasă este senzația de sațietate.
”Post înseamnă rabdă de foame. Foamea e sănătate curată. Aici e toată povestea. Foamea este sănătate curată pentru toată lumea. În lumea animală din care facem parte, foamea este normală. Anormală este sațietatea. Noi, oamenii de când ne-am născut trăim în anormalitate.
Habar nu avem că foamea e normală, în schimb, sațietatea care ar trebui să fie excepția, am transformat-o în ceva cotidian.
Am fost prost învățați din copilărie. Acel ”papă tot să te faci mare” este cea mai mare tâmpenie care poate fi spusă unui copil. În capul nostru nu o să intre niciodată că mâncarea, băutura, drogurile sau țigările sunt la fel de toxice. Mâncarea e bună, dar băutura e rea. Nu e adevărat! Sunt la fel de rele.
Acest cât (mâncăm – n.r.) este îngrozitor. Elefantul și hipopotamul țin post și sunt cam durdulii. În schimb, leul sau pantera nu țin post și sunt supli și frumoși. Întrebarea nu e ce mănânc, ci cât mănânc. Ar trebui să mâncăm din toate, dar moderat”, a mai explicat dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
Potrivit medicului, femeile însărcinate, copiii și persoanele bolnave nu ar trebui să țină post.
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
-
-
-
Diferența dintre genunchieră și orteza de genunchi25.08.2026, 11:39
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
EXCLUSIV Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică de ce tratamentul cancerului trebuie personalizat pentru fiecare pacient
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Campania RESPIR 2025: GINA, standardul de aur pentru pacienții cu astm sever
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
