Ticurile nervoase la copii. Când sunt firești și când trebuie să îi alarmeze pe părinți
Ticurile nervoase pot să apară ca semn al unui moment anxios, la cei mici. În ce alte situații sunt firești, dar mai ales când trebuie să reacționeze...
Cu toții am trecut prin momente emoționante, prima zi de școală, scosul la tablă, poezia spusă la serbare, în fața unui public numeros.
Pentru a face față acestor situații unii au dezvoltat o serie de ticuri, care să îi calmeze, ticuri pe care apoi le-au luat în ”bagaj” chiar și la maturitate.
Medicul psihiatru Bogdan Fițiu a explicat, la Sfat de Sănătate de la Antena 3, când sunt aceste ticuri firești, dar mai ales când ar trebui părinții să se adreseze unui medic specialist, căci parte dintre aceste ticuri pot să ascundă în spate probleme neurologice.
”În dezvoltarea psihică a copiilor, ticurile pot să fi momente tranzitorii care apar în situaţii emoţionale intense, precum intrarea în colectivitate, atunci când copilul se desparte de părinţii pentru prima dată, când se întâmplă ceva major pentru ei.
De exemplu, cel mic are o căzătură într-o zi, care este puţin mai severă şi plânge excesiv și se supără foarte tare.
Atunci părinţii pot observa în următoarele săptămâni nişte ticuri banale, uneori clipit al ochilor, alteori frecat la nas sau ticuri la nivelul buzelor", a spus medicul psihiatru Bogdan Fiţiu, la Antena 3.
Când trebuie părinții să fie îngrijorați
”Dacă un tic, indiferent de cât de intens i se poate părea părintelui, dispare în 2, 3, 5 săptămâni, nu trebuie să ne îngrijorăm foarte mult. Aceste ticuri pot să apară atunci când copilul este mai anxios, are o teamă sau a apărut o situație mai intensă în viața lui.
Spre deosebire de ticurile care devin din ce în ce mai complexe, încep să fure din dezvoltarea copilului şi îl vedem copil că petrece un timp excesiv de a face aceste ticuri, care întrerup joaca, întrerup activităţi plăcute, atunci trebuie să ne îngrijorăm.
Atunci când, de exemplu, ridicatul din umeri sau strâmbatul din nas încep să se asocieze cu un tic vocal, cum ar fi dresul vocii, repetarea unor silabe, emiterea unor sunete asemănătoare animalelor, pentru o perioadă de mai multe săptămâni, deci asocierea unui tic vocal cu cu tic pe mișcare, ar trebui să ne îngrijoreze şi să mergem rapid la medic”, a mai explicat dr. Fițiu.
Ticurile, asociate cu anxietatea și alte situații emoționale
Potrivit medicului, ticurile se asociază, de obicei, cu situaţiile emoţionale sau chiar cu anxietatea. Însă, sunt cazuri, foarte rare, care pot ascunde tulburări neurologice şi atunci de obicei se întâmplă în urma unor infecţii care au anticorpi împotriva unor structuri cerebrale.
”Se numesc infecţii de tip pandas. Aceştia anticorpi interferă, după o boală respiratorie, cu anumite structuri cerebrale şi aşa apar aceste ticuri.
Dacă ticul nu a fost asociat cu o infecţie, atunci urmărim în câteva săptămâni prezenţa lui în mai multe situaţii, urmărim ce s-a întâmplat în spate, dacă acesta a avut o emoţie şi atunci ne adresăm medicului când deja ele depăşeşc o perioadă de şase săptămâni.
Anumite ticuri pot deveni nişte comportamente de liniştire, precum rosul unghiilor, clicuitul pixului, pe careîl vedem frecvent și la adulți, sau datul din picior, pot să rămână ca un marker în situaţiile stresante, precum în timpul unui examen, când suntem puşi să răspundem la tablă, în situaţia în care suntem puşi să vorbim în public.
Atunci când ticurile sunt prezente pe o perioadă pe mai mare de timp şi le vedem că evoluează de la o vârsta la alta, unele dispar, apar altele noi, adolescenții şi adolescenţii pot avea ticuri şi pot să dezvolte chiar o tulburare de tip tourette, în care acestea pot să devină cronice și permanente și impactează funcționarea socială a individului și atunci, de îndată, acestea trebuie adresate medicului", a mai spus medicul psihiatru.
Vezi și: Sindromul TOURETTE. Cauze, factori de risc, diagnostic și tratament. Cine sunt cei mai afectați
-
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit27.11.2025, 22:45
-
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate27.11.2025, 20:41
-
-
Infecţiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa27.11.2025, 19:15
-
Boala celiacă: semne timpurii și simptome ascunse27.11.2025, 17:46
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență
Somnul prelungit poate accelera îmbătrânirea creierului și crește riscul de demență.
Grupa de sânge care ar putea crește riscul unui AVC înainte de 60 de ani
Donald Trump și mersul ciudat: semne despre sănătatea sa
Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
Semne timpurii neobișnuite ale demenței. Experții, avertisment
Sindromul de tunel carpian: semnul dat de furnicături în mână. 3 simptome subtile ale bolii
Alzheimer, boala care îți fură amintirile cu cei dragi. Noi descoperiri șocante
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
Alimentele care îți distrug creierul în 4 ore după consum
Testul de urină care poate prezice dacă faci demență. O simplă analiză descoperă boala
Secretele percepțiilor comune. Ce se întâmplă în creier
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Creierul decide dacă mâncarea e sănătoasă sau gustoasă
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.
Pierderea mirosului, semn timpuriu al bolii Alzheimer
Deficitul de colină la tineri, risc crescut de afectare cerebrală timpurie
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA. Când va fi disponibilă și în Europa.
