Anticoncepționalele cresc riscul de cancer de sân. Cercetător: Nimeni nu vrea să audă că ceva ce ia va crește riscul
Anticoncepționalele hormonale cresc riscul de cancer de sân arată un studiu recent. Cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate afecțiunile oncologice la...
Anticoncepționalele sunt medicamente care se dau pe baza unei prescripții medicale, iar rolul acestora este, în primul rând, de a bloca ovulația, fiind însă utilizate și în terapiile hormonale.
De-a lungul vremii au fost multe discuții legate de efectele secundare pe care le-ar avea anticoncepționale, printre care inclusiv cel legat de apariția cancerului la sân, în această situație aflându-se în special contraceptivele orale combinate, care conțin și estrogen, și progesteron, dar mai ales în cazul unei administrări de lungă durată, și care au dus la o ușoară creștere a incidenței. Însă în cele două cazuri cercetările cu privire la legăturile acestora cu cancerul de sân au fost într-un număr mic.
Cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere la femei și reprezintă principala cauză de deces prin cancer la femeile europene, potrivit Societății Europene de Oncologie Medicală (European Society for Medical Oncology).
Se estimează că una din nouă femei din Europa va face, la un moment dat în viață, cancer de sân dar aceste estimări variază de la o țară la alta.
O femeie din opt care atinge vârsta de 85 de ani va dezvolta cancer de sân Statisticile realizate în cadrul studiilor privind cancerul la sân arată că la fiecare 3 minute, o femeie este diagnosticată cu cancer de sân, notează CancerulDeSân.
Un studiu, publicat marți, a arătat că toate anticoncepționalele hormonale prezintă un risc ușor crescut de cancer de sân, inclusiv pilulele numai cu progesteron, care sunt de altfel din ce în ce mai populare, notează Science Alert.
În acest sens, cercetătorii care au realizat studiu au subliniat că riscul crescut de cancer de sân trebuie să fie pus în balanță cu beneficiile anticoncepționalele hormonale, inclusiv protecția pe care o oferă împotriva altor forme de cancer la femei.
Ce spune studiul
Studiul recent a arătat că riscul unei femei de a dezvolta cancer de sân a fost aproximativ același pentru anticoncepționalele hormonale care utilizează atât estrogeni, cât și progestogeni, ca și pentru cele care utilizează doar progestogeni.
Potrivit studiului, femeile care iau contraceptive hormonale au un risc cu 20 până la 30% mai mare de a dezvolta cancer de sân decât cele care nu le folosesc.
De asemenea, riscul rămâne aproximativ același, indiferent de metoda de administrare - pilulă orală, dispozitiv intrauterin (sterilet), implant sau injecție, sau dacă este o pilulă combinată ori doar de progesteron.
Ținând cont de faptul că probabilitatea apariției cancerului de sân crește odată cu vârsta, autorii studiului au calculat cât de mult exces de risc absolut este asociat cu anticoncepționalele hormonale.
Astfel, în cazul femeilor care au folosit contraceptive timp de 5 ani, între vârstele de 16 și 20 de ani, acesta a reprezentat 8 cazuri de cancer de sân la 100.000 de femei, în timp ce pentru intervalul de vârstă de 35-39 de ani, au fost 265 de cazuri la 100.000 de femei.
”Nimeni nu vrea să audă că ceva ce ia va crește riscul de cancer de sân cu 25%. Ceea ce vorbim aici este o creștere foarte mică a riscului absolut.
Aceste creșteri ale riscului de cancer de sân trebuie, bineînțeles, privite în contextul a ceea ce știm despre numeroasele beneficii ale administrării anticoncepționalelor hormonale.
Nu doar în ceea ce privește controlul nașterilor, ci și pentru că știm că anticoncepționalele orale oferă de fapt o protecție destul de substanțială și pe termen lung împotriva altor tipuri de cancer la femei, cum ar fi cancerul ovarian și cancerul endometrial”, a spus Gillian Reeves, profesor de epidemiologie statistică la Universitatea din Oxford și coautor al studiului.
Vezi și: Infecțiile rezistente la medicamente se răspândesc. Ajung în sânge, inimă creier. Duc la deces
Cancerul de sân, cauze, factori de risc și simptome
Nu se cunosc cu certitudine care sunt cauzele care duc la apariția cancerului de sân, motiv pentru care nu se poate spune dacă o femeie va face sau nu această boală. Însă ea poate fi prevenită prin investigații precoce, autopalpare, ecografie mamară de la 30 de ani, respectiv mamografie, de la vârsta de 40 de ani, căci depistat devreme poate fi tratat.
Factorii de risc ai cancerului de sân pot fi hormonali, de mediu, genetici, dar și factori care țin de stilul de viață.
Astfel, factorii asociați cu un risc crescut de cancer mamar sunt corelați în special cu creșterea expunerii la hormonii estrogeni:
- sexul
- vârsta înaintată
- istoricul personal
- istoricul familial de cancer de sân
- expunerea la radiații în copilărie
- obezitatea
- debutul ciclului menstrual înainte de vârsta de 12 ani
- debutul menopauzei la o vârstă mai înaintată, după 55 de ani
- prima naștere la o vârstă mai înaintată, după 30 de ani
- lipsa gravidității
- consumul de alcool în exces, fumatul și o dietă bogată în grăsimi.
În ceea ce privește simptomatologia cancerului de sân, cel mai frecvent simptom este apariția unui nodul, o masă nedureroasă, solidă, care are margini neregulate.
Alte simptome sunt:
- umflarea parțială sau a întregului sân
- schimbarea în mărime, formă sau aspect a sânului
- modificări ale pielii de pe sân, frecvent cu aspect de coajă de portocală
- retracția mameloanelor
- scurgeri la nivelul mamelonului, altele decât laptele matern
- roșeață, cruste, striații la nivelul mamelonului și al pielii de pe sân
- durere la nivelul sânilor sau al mameloanelor
- prezența unor ganglioni la nivel axial, notează MayoClinic.
-
-
-
-
Adevărul despre nevoia de a face curățenie01.05.2026, 18:57
-
EXCLUSIV Problema alarmantă de sănătate a adolescentelor. Dr. Ciprian Cristescu: Nici măcar buletin nu au
EXCLUSIV Sângerarea la menopauză, alarmantă. Dr. Emel Nuraltay: Este semnul unui cancer. Poate complica existența noastră
Ce trebuie să știi despre sângerarea la menopauză. Multe femei se confruntă cu această problemă.
EXCLUSIV Cancerul de col uterin, prevenție. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Provoacă 350.000 de decese. Sunt prevenibile
EXCLUSIV Greșeala pe care o faci la menopauză. Dr. Emel Nuraltay: E fatală. E împământenită remarca
Aceasta este cea mai frecventă greșeală pe care o fac femeile când ajung la menopauză. Consecințele pot fi fatale.
EXCLUSIV Tratamentul pentru endometrioză. Dr. Elvira Brătilă: Nu este o boală a cărui tratament e doar chirurgia. Le dăm pacientelor un scor de fertilitate
Tratamentul pentru endometrioză este în primul rând chirurgical? Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit despre tratamentul bolii.
EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
Atrofia vaginală, afecțiunea specifică femeilor de peste 45 de ani. Dr. Răzvan Vintilescu: Mai frecventă decât ai crede
Această afecțiune este extrem de frecventă în rândul femeilor trecute de 45 de ani.
EXCLUSIV Sindromul ovarelor micropolichistice și fertilitatea. Dr. Alice Barbu: Rezerva ovariană e fixă, nu se poate modifica, nu se poate îmbunătăți
Ce este fertilitatea și ce este rezerva ovariană. Ce se întâmplă cu rezerva noastră ovariană.
EXCLUSIV De ce sunt arătate femeile cu degetul. Dr. Andreas Vythoulkas: Trebuie să ne descurcăm!
EXCLUSIV Cancerul care poate fi eradicat. Dr. Emel Nuraltay: Se reduce riscul enorm! Nu lasă loc de dubii
EXCLUSIV Endometrioza, asemănată cu boala oncologică. Dr. Horațiu Roman: Este cu multe fațete. Infiltrează toate organele
Endometrioza este o afecțiune extrem de dureroasă și adesea debilitantă care afectează milioane de femei din întreaga lume. Se comportă ca un cancer.
Reducerea obezității, impact asupra prolapsului organelor pelvine
Trei semne că ai dezechilibre hormonale. Ce ar trebui să știi
Cele trei semne că ai dezechilibre hormonale. Iată ce ar trebui să știi.
Bufeurile de la menopauză, semn de Alzheimer. Ce s-a descoperit în creierul femeilor la menopauză
EXCLUSIV Endometrioza, afecțiunea din ce în ce mai prezentă în rândul tinerelor. Dr. Ciprian Andrei Morariu: Găsim chisturi endometriotice cu dimensiuni și volum crescut
Această boală apare la vârste din ce în ce mai tinere și duce la complicații serioase.
EXCLUSIV Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
Ce nu a spus nimeni despre menopauză: nu ești nebună, ești la perimenopauză. Ce se întâmplă în creierul tău
Candidoza: simptome și cauze. Greșeala zilnică ce provoacă Candida în corp
EXCLUSIV Ce este, de fapt, infertilitatea. Dr. Andreas Vythoulkas: NU este o boală!
EXCLUSIV Nașterea după horoscop. Dr. Alice Barbu, despre cum își programează părinții copiii în funcție de ZODIE
Fibrom uterin: simptome și testul care pune diagnosticul. Cele șapte semne că ai un fibrom uterin
Care sunt semnele fibromului uterin și cum se pune diagnosticul corect.
Ce tip de lenjerie intimă ar trebui să porți. Dr. Tamara Sava: Oferă confort maxim
Te-ai întrebat vreodată ce tip de lenjerie intimă este mai sănătoasă? Ei bine, medicii ginecologi vin cu un răspuns clar.
