Țara unde clinicile publice oferă gratuit tratamente pentru fertilitate
Clinicile publice din Ungaria vor oferi gratuit tratamente pentru a favoriza fertilitatea, pentru a încetini declinul demografic al Ungariei, a anunţat joi premierul ungar Viktor Orban.
Clinici, fertilitate. "Guvernul a decis că, începând cu 1 februarie, medicamentele folosite în tratamentul problemelor de fertilitate vor fi gratuite", a declarat şeful guvernului de la Budapesta, în timpul unei conferinţe de presă. Astfel, fertilizarea în vitro "nu va mai fi supusă legilor pieţei", a subliniat Victor Orban, potrivit Agerpres.
Luna trecută, guvernul a anunţat că a cumpărat şase clinici private specializate, dintre care patru la Budapesta. Aceste instituţii au fost "cumpărate" şi nu "naţionalizate", a precizat Orban. Acest sector al medicinii este de "o importanţă strategică pentru ţară", a afirmat el. Premierul ungar i-a avertizat pe întreprinzătorii privaţi să nu încerce să investească în acest domeniu, pentru că "nu vor obţine autorizaţii".
Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri luate de Budapesta pentru a frâna declinul demografic al Ungariei, ţară cu 9,8 milioane de locuitori, măsuri printre care se numără şi acordarea de ajutoare cuplurilor, pentru a le încuraja să aibă mai mulţi copii. În afară de scăderea natalităţii, Ungaria a pierdut în decurs de zece ani sute de mii de cetăţeni care au emigrat, în special în Europa de Vest, iar Viktor Orban refuză imigraţia ca soluţie.
5 alimente interzise în timpul menstruației. Greșelile care îți agravează menstruația
Cele 5 greșeli alimentare care îți agravează menstruația. Alimente și băuturi de evitat în perioada menstruală.
EXCLUSIV Infertilitatea, în creștere. Dr. Alice Barbu: Din cauza obiceiurilor toxice și substanțelor din parfum, haine, lenjerie intimă
EXCLUSIV La cât timp de la întârzierea menstruației trebuie să mergi la medic. Dr. Emel Nuraltay: În orice moment
Cancerul în stadiul 0: primul semn de avertizare. Multe femei îl ignoră. Uite de ce este atât de periculos
EXCLUSIV Analiza pe care trebuie să o faci anual. Dr. Emel Nuraltay: Depistăm probleme
Ce nu a spus nimeni despre menopauză: nu ești nebună, ești la perimenopauză. Ce se întâmplă în creierul tău
Optogenetica, tratamentul revoluționar care ucide celulele canceroase și activează răspunsul imun
Această metodă ucide celulele canceroase. Le identifică și le anihilează, lăsând celulele sănătoase neatinse.
Sindromul ovarului polichistic poate afecta mai mult decât fertilitatea
Bufeurile de la menopauză, semn de Alzheimer. Ce s-a descoperit în creierul femeilor la menopauză
EXCLUSIV Tehnici moderne în chirurgia ginecologică. Dr. Ciprian Andrei Morariu: Se produc minim-invaziv
Endometrioza ar putea fi diagnosticată din sângele menstrual
Testul Papanicolau și mamografia pot salva vieți. Cine ajunge mult mai rar la aceste controale
Endometrioza poate provoca dureri la picioare?
HPV costă miliarde de euro pe an. România rămâne în urmă la prevenție
Povara economică ridicată a cancerului de col uterin cauzat de infecția cu HPV, evidențiată într-un raport de cercetare din 13 țări.
Terapiile hormonale pentru menopauză, analizate. Efectele pe termen lung, incerte
Aceste detalii despre terapiile pentru femeile care se află la menopauză sunt îngrijorătoare.
EXCLUSIV Când apare primul semn de endometrioză. Dr. Elvira Brătilă: Diagnosticăm endometrioza din ce în ce mai frecvent
De ce se diagnostichează tot mai des endometrioza. Cand apar primele simptome de endometrioză.
EXCLUSIV Planificarea unei sarcini, pașii esențiali recomandați de specialiști. Dr. Emel Nuraltay: Multe ar trebui făcute! Să nu existe riscuri
EXCLUSIV Cum se pune diagnosticul de infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas: Lucrurile sunt împărțite
EXCLUSIV Nașterea după horoscop. Dr. Alice Barbu, despre cum își programează părinții copiii în funcție de ZODIE
EXCLUSIV Greșeala pe care o faci la menopauză. Dr. Emel Nuraltay: E fatală. E împământenită remarca
Aceasta este cea mai frecventă greșeală pe care o fac femeile când ajung la menopauză. Consecințele pot fi fatale.
EXCLUSIV Ce precizie are testul Babeș Papanicolau. Dr. Ciprian Cristescu: Eroarea umană nu există
Ce precizie are testul Babeș Papanicolau. Ce trebuie să știi despre rezultatele acestuia.
