EXCLUSIV Adevărul despre mamografie. Dr. Ștefan Voiculescu: A fost o capcană. Lumea o vede ca examenul sânului
Testele care pun diagnosticul de cancer la sân. Adevărul despre mamografie. Cât de devreme ar trebui să faci o mamografie.
În 120 de ani de când japonezii realizează această statistică, anul acesta numărul bebelușilor născuți este sub pragul de 900.000.
Numărul bebelușilor născuți în Japonia în acest an a coborât sub pragul de 900.000 pentru prima dată de la debutul publicării datelor statistice cu privire la acest indicator, în anul 1899, a anunțat, marți, Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării Sociale, transmit Reuters și Agerpres.
Potrivit cifrelor oficiale, anul acesta în Japonia s-au născut 864.000 de bebeluși, comparativ cu 918.400 anul trecut. Este al patrulea an consecutiv în care acest număr atinge un minim istoric.
În paralel, numărul deceselor este preconizat să atingă 1,376 milioane în acest an, o altă valoare record după cel de Al Doilea Război Mondial. În aceste condiții, declinul natural al populației Japoniei este estimat la 512.000 persoane în acest an, fiind pentru prima dată când această cifră a fost mai mare de 500.000.
Ritmul de scădere a natalității în Japonia este unul peste așteptări. În urmă cu doi ani, Institutul Național pentru Studii cu privire la Populație se aștepta la 921.000 de bebeluși născuți în Japonia în anul 2019, iar același institut prognoza că abia în 2021 numărul de bebeluși va scădea sub pragul de 900.000.
Scăderea natalității va pune presiuni asupra finanțării sistemului de asigurări sociale, având în vedere creșterea populației în vârstă, ceea ce va afecta creșterea economică, susțin analiștii.
Testele care pun diagnosticul de cancer la sân. Adevărul despre mamografie. Cât de devreme ar trebui să faci o mamografie.
Această boală macină femeile. Are consecințe majore, dar grav este că 70% dintre femei nu sunt diagnosticate.
Acest tip de cancer, de care a suferit și actorul Michael Douglas, nu are simptome evidente. Pot fi ușor trecute cu vederea.
Tratamentul pentru endometrioză este în primul rând chirurgical? Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit despre tratamentul bolii.
De ce cresc infecțiile urinare după menopauză? Cum recunoaștem o infecție urinară?
Aproape 40% din cazurile de cancer ar putea fi cauzate de grăsimea corporală, o proporție mult mai mare decât s-a crezut anterior.
Elveţia a anunțat că vrea să legalizeze donarea de ovule
Cum se calculează scorul Apgar la naștere cum influențează nașterea prin cezariană această notă.
Ce este gonoreea, care sunt simptomele, cauzele, cum se pune diagnosticul și cum se tratează.