EXCLUSIV Angelina Jolie, impact pentru femeile cu CANCER la sân. Cătană: Se vede și în România. BRCA pozitiv NU înseamnă cancer de sân sau ovar, dar e RISC MAJOR
Andreea Cătană, medic primar genetică medicală la Regina Maria, a vorbit despre efectul Angelina Jolie asupra femeilor în lupta cu cancerul de sân.
"A făcut înconjurul lumii știrea cu Angelina Jolie, care, pentru a preveni o ipotetică dezvoltare a cancerului, și-a făcut două intervenții destul de radicale din punct de vedere chirurgical. Știa că are o anumită genă, s-a testat", a spus jurnalistul Val Vâlcu, iar ulterior, în contextul în care au apărut mult mai multe teste, a întrebat-o pe Andreea Cătană dacă România folosește aceste teste.
"Sunt peste zece ani de când Angelina Jolie a făcut această mastectomie profilactică. Menționez că a făcut această intervenție, într-adevăr cu scop profilactic, dar cu niște indicații. Ea are un istoric familial. Mama ei și bunica ei au decedat de cancer de sân și respectiv de ovar și exista o suspiciune, pentru ea, că ar putea să fie purtătoarea unui astfel de defect genetic, care a fost certificat prin testare genetică.
Este foarte adevărat și aici aduc mulțumiri medici, pentru că acest efect Angelina Jolie se vede și la noi, chiar dacă au trecut 10 ani și lucrurile la noi în țară poate s-au mișcat mai încet, în ultimii ani am văzut o schimbare.
Femeile acordă mai multă atenție! Discută de cancerul de sân și nu numai, dar vorbes și asupra a ceea ce pot să facă din punct de vedere screening și profilaxie. Și aici trebuie neapărat să menționăm și partea de testare genetică, pentru a evita apariția bolii.
"Un BRCA pozitiv nu este sinonim cu cancerul de sân sau de ovar, dar aduce un risc major"
Angelina Jolie a făcut această intervenție chirurgicală, pentru că defectul genetic pe care-l are, și menționez că 5% din populația feminină poate să aibă acest defect, riscul pentru cancer la sân în acest caz este cuprins între 60% și 80%, până la vârsta de 70 de ani. Medical vorbind este un risc mare!
Aici discutăm și despre ovar, unde riscurile sunt între 40% și 60%. Este un defect genetic care fie este moștenit de la tată sau mamă și care îți conferă un risc crescut pentru a dezvolta boala.
E important să menționăm că un BRCA pozitiv nu este sinonim cu cancerul de sân sau de ovar, dar aduce un risc major, genetic, pentru apariția acestei boi. Avem soluții pentru aceste femei și cred că e foarte important să știi că ai un defect genetic pentru că poți să intervi în timp util.
Întotdeana, screening-ul, profilaxia, indiferent dacă avem parte de o astfel de recomandare de mastectomie profilactică și e considerată radicală pentru anumite femei, punând în balanță cu un tratament oncologic, aici discuția capătă o altă formă. E mai bine să faci profilație decât tratament", a declarat Andreea Cătană, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, în cadrul dezbaterii "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare".
Bianca Brad, după operația de mastectomie: Feminitatea nu se pierde
-
Clătite cu unt de arahide: mic dejun rapid și bogat în proteine26.02.2026, 09:44
-
-
-
-
Cum să scapi de gazele provocate de fasole25.02.2026, 19:56
EXCLUSIV Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV HPV, vaccinul care salvează vieți. Asociația Mame pentru Mame cere drepturi sporite pentru adolescenți. Ana Măiță: Previi 6 tipuri de cancere
EXCLUSIV Manifestul DCNews, DCMedical și ARGUMENT susținut din Cluj, pentru o Românie în care sănătatea nu este un lux, ci o necesitate
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre durerea de stomac. Dr. Oana Dolofan (SANDOR), la DC Medical și DC News, marți, 12 august, ora 16:00
EXCLUSIV Analiza sistemului medical românesc. Dr. Bogdan Andreescu, la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
EXCLUSIV Dr. Oana Dolofan spune cu ce afecțiuni severe se confundă durerea de stomac
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Boala varicoasă, complicații. Dr. Anca Chitic: Potențial letal foarte mare
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
