EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Care sunt șansele să moștenești boala.
Cancerul este o boală care afectează milioane de oameni în întreaga lume și, pentru mulți, vestea unui diagnostic în familie poate aduce anxietate și întrebări legate de propriul risc. Mai ales atunci când boala apare la rude apropiate și la o vârstă mai tânără de 60 de ani, preocuparea legată de transmiterea ereditară devine cu atât mai mare.
În astfel de situații, este esențial să înțelegem când și cum trebuie să ne adresăm specialiștilor pentru o evaluare genetică corectă, care să ofere răspunsuri clare despre riscul personal și opțiunile de prevenție sau monitorizare.
"Deci o persoană care află că o mătușă, bunic, frate, are un cancer care a debutat devreme, înainte de 60 de ani, ar trebui să meargă spre o astfel de testare genetic", a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
Când și de ce este necesar consultul genetic în cazul cancerului ereditar
Aflarea veștii că un membru al familiei a fost diagnosticat cu cancer poate declanșa îngrijorări serioase privind riscul personal de a dezvolta aceeași boală. Mai ales în situațiile în care cancerul a debutat la o vârstă mai tânără de 60 de ani, este indicat să luăm în considerare investigarea genetică pentru a înțelege dacă există o predispoziție ereditară.
Dar care sunt pașii corecți pentru a evalua acest risc și cum se face alegerea testelor genetice potrivite? Dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de Genetică Medicală la Spitalul Clinic SANADOR, explică, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, care este procesul optim în astfel de cazuri.
"Ar trebui să meargă, de fapt, spre un consult genetic. La consultul genetic ar trebui să avem o anamneză amănunțită și un istoric familial, de asemenea, comprehensiv, ca să putem stabili care ar fi cel mai optim test pentru pacientul respectiv.
De regulă, în genetică, atunci când apelăm la un test genetic pentru diagnosticul chiar unei suspiciuni de boală oncologică, ar trebui să testăm, în primul rând, o persoană afectată și apoi rudele acestuia.
Dar să spunem că lucrul acesta este imposibil, poate persoana respectivă a decedat. Atunci apelăm la un consult genetic și, în funcție de discuția cu medicul genetician, estimăm care ar fi testul potrivit pentru fiecare cază în parte", a explicat conf. dr. Viorica Rădoi, medic primar Genetică medicală, coordonatorul Departamentului de Genetică Medicală SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
EXCLUSIV Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
EXCLUSIV Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
EXCLUSIV Absența care lasă cicatrici adânci și lacrimi în ochi
EXCLUSIV "Știm exact ce provoacă infarct și AVC cu mulți ani înainte!" Lecția profesorului John Deanfield, cardiolog de renume
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
EXCLUSIV Cum îți poți evalua rezerva ovariană și fertilitatea. Dr. Lucia Luchian: Se poate recolta oricând
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
EXCLUSIV Dr. Oana Dolofan spune cu ce afecțiuni severe se confundă durerea de stomac
EXCLUSIV Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
