Învingătoare a cancerului ovarian, sfat pentru femei: Cu cât afli mai repede, cu atât șansele sunt mai mari

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian a fost marcat de un eveniment organizat de către Pacient 2.0, iar printre cei invitați s-a aflat și Antoanela Pop, o supraviețuitoare a acestei boli, care a povestit cum a primit vestea șocantă, dar mai ales, care a ținut să le transmită femeilor să îți facă timp pe lista lucrurilor care trebuie făcute acum. 

”Am venit aici să vorbesc din perspectiva pacientului. O să îmi fie greu, căci e prima dată când vorbesc despre acest lucru, deși îmi dau seama cât de important este să discuți despre acest lucru și consider că este momentul să dau ceva înapoi din ceea ce am primit de-a lungul drumului pe care l-am parcurs eu de când am fost diagnosticată și până în prezent. Și să ridic un dram de speranță și poate un dram de conștientizare pentru că se poate.

Am fost diagnosticată în ianuarie 2014, cu cancer ovarian, și nu a fost chiar un stadiu incipient. Am avut o suspiciune și de asta aș dori, cumva, să conștientizez și să ajut și alte femei să conștientizeze cât de important este să asculți sfatul celor din jur și în momentul în care îți dai seama că ai o problemă să mergi mai departe și să te diagnostichezi cât mai repede.

Practic eu aș dori să discut cumva de cele trei etape, de până la diagnostic, după aceea, diagnosticul și perioada de tratament, perioada post-tratament și cea de supraviețuitor”, a povestit Antoanela Pop, o supraviețuitoare a cancerului ovarian, în cadrul evenimentului dedicat Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului ovarian, organizat de Pacient 2.0.

Primele semne, vagi, cu 6-8 luni înainte de diagnostic

”Diagnosticul cât mai rapid este foarte important, dar cum știm, cancerul ovarian este o boală extrem de silențioasă, iar simptomele sunt extrem de atipice. Recunosc că am avut primele semne, foarte vagi, cu cel puțin 6-8 luni înainte să fiu diagnosticată, iar eu făceam control anual. Mi s-a ridicat o suspiciune, mi s-a spus să merg mai departe, să fac un RMN, niște analize și mi-am zis 'Da, da, mai am timp', neconștientizând că boala începuse să apară.

Am tot amânat pentru că mi se părea că sunt alte lucruri mai importante de făcut. Și cred că aici este un semnal de alarmă, mai ales dacă știm că avem anumite riscuri la această boală, dacă știm că ni s-a spus la un moment dat că ar putea fi ceva, nu trebuie să stăm. Cele mai banale simptome, dureri abdominale difuze, puțină oboseală, cam astea au fost lucrurile care au fost la început.

La un moment dat o ecografie a ridicat o suspiciune, dar nu m-am dus mai departe să mă controlez tocmai pentru că aveam lucruri mai importante de făcut și întotdeauna este o listă a lucrurilor pe care trebuie să le faci acum, mai puțin controlul medical, pentru că este o frică, este o teamă, o negare. Cred că aici este extrem de important, consultarea cu medicul de familie, în primul rând, sau cu alți specialiști, și o ecografie și câteva analize nu se întâmplă absolut nimic dacă le efectuezi.

Cu cât afli mai repede, cu atât șansele le ai mai mari”, a mai spus Antoanela Pop. 

Etapa diagnosticului, un șoc

”În  momentul în care orice persoană are un astfel de diagnostic, este un șoc. Este clar un șoc și practic îți pierzi modul de viață anterior. Nimic nu mai este ca înainte, nici fizic, nici psihologic și tot ce ai gândit înainte și se dă peste cap. Am considerat, privind în urmă, că a fost ca un șoc al pierderii vieții dinainte. Am trecut prin faza de negare, în care am zis că nu este adevărat, că nu este posibil, lasă că mai am timp, de furie. Iar de multe ori furia este îndreptată spre alte persoane.

În momentul diagnosticului, toate lucrurile acestea se întâmplă extrem de rapid, nu sunt pași separați.

Apoi începe acea perioadă de tocmeală: dacă mergeam mai repede, poate nu este, poate că totuși... După, vine partea de tristețe, anxietate, depresie, dar trebuie să vină foarte repede conștientizarea și acceptarea, pentru că în toate etape, dacă în alte momente de pierdere ai timp să te acomodezi, aici în câteva zile trebuie să și acționezi. Și trebuie să comunici foarte mult cu medicul. Aici este vorba de o echipă: chirurg, oncolog, anatomo-patolog, de asistenta medicală și pe tot parcursul drumului este vorba și de suportul celor din jur. iar aici de multe ori este o discuție: spunem celor din jur, spunem familiei, cum spunem pacientului

. A ascunde acest diagnostic atât familiei, cât și colegilor este o povară în plus”, a mai spus Antoanela, adăugând cât de necesar este suportul celor din jur, dar mai ales a se apela la suportul psihologic. ”În momentul actual, în România, foarte puțini apelează la ajutorul psihologic pentru că poate nu pare important, deși e parte integrantă din tratament”. 

De altfel, Antoanela Pop a precizat lucrul pe care l-a învățat și pe care vrea să îl transmită și celorlalte paciente: comunicarea cu medicul. mai mult, ca pacient trebuie să te informezi și să te conformezi protocolului. ”Medicul curant trebuie să știe absolut tot ceea ce faci, inclusiv la partea de nutriție, la terapiile complementare și consider că toată această parte trebuie susținută de familie, de colegii de muncă, să nu ne ascundem”, a mai spus Antoanela Pop, subliniind importanța grupurilor de suport în rândul pacienților, dar și al supraviețuitorilor. 

Vezi și: Învingătoare a cancerului, întrebare CHEIE pentru savanții lumii. Alimentele pentru o îmbătrânire sănătoasă și singura șansă de supraviețuire a omenirii