Medicul Achimaș Cadariu, despre tranziția de la medicina centrată pe medic, la medicina centrată pe pacient
Prof. Patriciu Achimaș Cadariu, de la Institutul Oncologic din Cluj a vorbit la Interviurile DC Medical, unde a vorbit despre un eveniment dedicat femeilor.
Prof. Patriciu Achimaș Cadariu, de la Institutul Oncologic din Cluj a fost prezent la Interviurile DC Medical, unde a vorbit despre un eveniment ce a avut loc în săptămâna 1-8 martie și a fost dedicat femeilor.
Evenimentul a fost, însă, atipic, nu cu flori și cu ciocolată, ci cu informații pentru femeile cu cancer.
Profesorul Patriciu Achimaș Cadariu spune că evenimentul, organizat, de fapt, de femeile cu cancer, aparținători și „femeilor care vor să fie sănătoase”, este susținut prin Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie”.
„Noi susținem prin Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie Oncologică acest demers al pacientelor, aparținătorilor și, în general, al doamnelor care vor să fie sănătoase, iar atunci când se îmbolnăvesc, să știe cui să se adreseze, cum să facă acest lucru, să se însănătoșească și să aibă o calitate bună a vieții”, spune el.
„Dacă în toamnă ne întâlneam pentru Forumul Național de Ginecologie Oncologică la ediția a treia, o întâlnire dedicată profesioniștilor, iată că pacientele noastre au venit cu o idee excepțională, a acestei campanii. Trebuie spus că acest lucru, în Europa de vest există de decenii bune. Din fericire, și în România, în momentul în care apare o masă critică de paciente bine informate care își doresc să știe mai mult, să susțină și să le susțină pe cele care, poate, din nefericire, nu au atâtea informații. Pe de altă parte, o abordare holistică a pacientei cu cancer probabil că se impunea, să depășim normativele acelea în care nu există psiholog, nu există nutriționist, nu există decât un medic care le știe pe toate și aici ajung la această tranziție de la medicina centrată pe medic, la medicina centrată pe pacient”, spune el.
Detalii despre acest subiect găsiți în materialul video atașat.
-
-
-
-
-
Ce trebuie să știi despre vopsirea părului la menopauză11.07.2026, 17:16
Proteina care hrănește tumorile și le face să se dezvolte
Substanța care hrănește cancerul. Particule toxice găsite în 90% din tumori
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit
Cancerul, diagnosticat tardiv
3 din 4 cazuri de cancer ovarian sunt diagnosticate târziu, când boala e deja avansată. FABC avertizează
De ce nu funcționează chimioterapia? Proteina care ajută cancerul să reziste la tratament
Cancerul care ucide fără simptome. Semnele subtile pe care le ignori
O genă poate face imunoterapia pentru cancer mai puternică. Atacă direct celulele canceroase
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
"Am fost diagnosticată cu cancer intestinal metastatic stadiul 4, cu 9 tumori în ficat". Simptomul care a dus-o în operație de urgență
Cancerul care se răspândește în tăcere înainte ca medicii să-l detecteze
Cum păcălesc celulele canceroase tratamentul și reapar după zeci de ani
De ce cancerul la inimă este extrem de rar
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
