De ce eșuează tratamentele contra cancerului

O nouă cercetare publicată în revista Nature Communications oferă un răspuns surprinzător la o întrebare critică: de ce terapii promisiante funcționează spectaculos pentru unii pacienți, dar eșuează complet în cazul altora? Studiul, condus de dr. Louise Fets la MRC Laboratory of Medical Sciences (LMS), analizează modul în care inhibitorii PARP se distribuie în tumorile de cancer ovarian.

Rolul neașteptat al lizozomilor în tratamentul oncologic

Cercetătorii au descoperit că succesul unui tratament nu depinde doar de prezența medicamentului în tumoare, ci de modul în care acesta se depozitează în interiorul celulelor. Lizozomii, structuri celulare cu rol de "centru de reciclare", acționează ca veritabile rezervoare.

Această acumulare internă permite eliberarea treptată a substanței active în timp. Totuși, acest proces creează o distribuție inegală. În timp ce unele celule primesc doze mari din medicament, altele rămân subexpuse, fapt care favorizează apariția rezistenței la tratament.

Tehnologii de ultimă oră pentru cartografierea medicamentelor

Echipa de specialiști a utilizat tehnici avansate de imagistică prin spectrometrie de masă pentru a vizualiza distribuția moleculelor. Studiul a inclus "explanți", secțiuni subțiri din tumori ovariene recoltate de la pacienți, menținute vii în condiții de laborator.

Prin combinarea hărților chimice cu transcriptomica spațială, autorii au observat diferențe majore de concentrație între diverse zone ale aceleiași tumori. Chiar și sub administrarea aceleiași doze, nivelul de medicament variază drastic de la un pacient la altul sau chiar de la o celulă la alta.

"Aspectul inovator al acestui studiu constă în utilizarea spectrometriei de masă pentru a măsura și vizualiza direct absorbția medicamentului în țesutul tumoral al pacientului", explică dr. Zoe Hall, coautor al cercetării.

Diferențe majore între inhibitorii PARP

Studiul demonstrează că nu toate medicamentele din clasa inhibitorilor PARP se comportă identic. De exemplu, substanțe precum rucaparib și niraparib tind să se acumuleze în lizozomi. În schimb, olaparib nu prezintă acest comportament de stocare.

Această variabilitate la nivel unicelular explică de ce unele tumori par să răspundă inițial la terapie, pentru ca ulterior să recidiveze. Medicamentul rămâne "blocat" în anumite compartimente celulare, în loc să se răspândească uniform pentru a distruge toate celulele canceroase.

Medicină personalizată

În prezent, inhibitorii PARP reprezintă o armă esențială împotriva cancerelor de ovare, sân și prostată. Rezultatele acestei cercetări deschid ușa către tratamente adaptate profilului molecular al fiecărui bolnav.

În viitor, medicii vor putea analiza "semătura moleculară" a unei tumori pentru a decide care medicament are cele mai mari șanse să pătrundă eficient în celule. Pasul următor pentru echipa de cercetare implică studii pe modele animale și grupuri mai mari de pacienți, pentru a înțelege cum influențează structura vaselor de sânge distribuția finală a terapiei.

Astfel, potrivit medicilor, succesul tratamentelor pentru cancer depinde nu doar de medicament, ci și de modul în care acesta pătrunde și se distribuie în celule. Unele medicamente se "blochează" în lizozomi, iar celulele primesc doze diferite, ceea ce poate duce la rezistență. În viitor, medicii vor putea alege tratamentul potrivit fiecărui pacient, pe baza caracteristicilor tumorii, pentru rezultate mai bune.