Risc major de accidentare pentru alergătorii amatori. Genunchi, gambă și tendonul lui Ahile

Doctorandul Jonatan Jungmalm a recrutat puțin peste 200 de alergători amatori de pe lista participanților la Semimaratonul Göteborgsvarvet și i-a monitorizat pe o perioadă de un an. Pentru a participa la studiu, aceștia trebuiau să alerge de cel puțin un an, să fi alergat în medie cel puțin 15 km pe săptămână în ultimul an și să nu fi fost răniți în ultimele șase luni. Participanții au fost bărbați și femei în intervalul de vârstă 18-55.

Jumătate dintre alergători se accidentează

De-a lungul anului de studiu (link direct sursa informației), alergătorii amatori au completat un jurnal de antrenament, introducând informații despre cât de departe au alergat în fiecare zi și dacă au simțit durere. Cei care au suferit leziuni bruște sau au simțit dureri pentru o perioadă prelungită au fost examinați de un medic sportiv.

„O treime dintre participanți au fost răniți pe parcursul studiului. Dar dacă luați în considerare și participanții care au renunțat la studiu, este rezonabil să presupunem că aproape jumătate din toți alergătorii amatori se rănesc într-un an” afirmă Jonatan Jungmalm.

Leziuni la genunchi, gambă și tendonul lui Ahile

Dintre cei care s-au rănit, jumătate au avut probleme cu genunchii, gambe sau tendoanele lui Ahile.

„Puține dintre leziuni au fost de lungă durată. Dar toate leziunile au împiedicat alergătorii să facă exerciții fizice ca de obicei”, spune Jonatan.

Nu s-a găsit nicio diferență în ceea ce privește sexul, vârsta, experiența de alergare sau greutatea dintre cei care s-au accidentat și cei care nu.

„Cu toate acestea, cei care anterior au fost răniți au fost mai susceptibili de a fi afectați din nou”, a spus cercetătorul. 

Teste fizice multiple

Toți participanții au fost supuși unei serii de teste fizice înainte de studiu, variind de la teste de forță și teste de mobilitate până la teste de stil de alergare.

„Cei care aveau coapsele exterioare relativ slabe s-au confruntat cu un risc mai mare de rănire. Cei cu pronație târzie (Mișcarea piciorului din afară către interior, n.r.) în mersul de alergare aveau, de asemenea, un risc mai mare. Cu toate acestea, având un trunchi slab sau o flexibilitate musculară limitată nu avea o semnificație mare”.