Obezitate la copii: statul la televizor duce la obezitate
Simplul fapt că zac un anumit timp în fața televizorului crește riscul copiilor de a avea obezitate, arată un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Australia de Sud. După cât timp...
Studiul a investigat impactul diferitelor comportamente de stat – uitatul la televizor, jocurile video, jocul pe calculator, statul la masă sau călătoria cu mașina - și a constatat că uitatul la TV este mai puternic asociat cu obezitatea, atât la băieți cât și la fete, decât orice alt fel de stat.
În timp ce obezitatea din copilărie este o problemă globală, datele din Biroul Australian de Statistică 2017-2018 arată că în Australia aproape un sfert dintre copiii cu vârste cuprinse între 5-17 ani sunt considerați supraponderali sau obezi.
Dr. Margarita Tsiros, cercetător la Universitatea din Australia de Sud (UniSA), spune că studiul oferă informații noi despre impactul comportamentelor sedentare asupra copiilor.
Statul în fața televizorului, comportament inactiv periculos
„Nu este o surpriză faptul că, cu cât este mai inactiv un copil, cu atât mai mare este riscul lui de a fi supraponderal", spune dr. Tsiros, într-un material dat publicității de UniSA.
„Dar nu toate comportamentele sedentare sunt egale în ceea ce privește greutatea copiilor. Această cercetare sugerează că timpul petrecut de copii șezând poate fi mai puțin important ca ceea ce fac atunci când stau".
„De exemplu, unele tipuri de a sta sunt mai puternic asociate cu grăsimea corporală la copii, decât la alții, iar timpul petrecut uitându-se la televizior pare a fi cel mai mare vinovat".
Studiul a evaluat comportamentul sedentar al 234 de copii australieni, în vârstă de 10-13 ani, care aveau o greutate sănătoasă (74 de băieți, 56 de fete) sau erau clasificați ca obezi (56 băieți, 48 fete).
Stau cu orele cu ochii în televizor
Acesta a constatat că, excluzând somnul, copiii au petrecut mai mult de 50% din timpul lor stând așezați, televizorul dominând, cu 2,5-3 ore de vizionare în fiecare zi.
Dr. Tsiros spune că studiul a constatat, de asemenea, diferențe între comportamentele de stat jos ale băieților și fetelor.
„Băieții nu numai că s-au uitat pe mai mult la TV decât fetele - un plus de 37 de minute pe zi -, dar au petrecut mult mai mult timp jucând jocuri video", spune dr. Tsiros.
„Jocurile video și utilizarea calculatoarelor sunt, și ele, populare moduri de a ptrece timpul, dar datele noastre sugerează că aceste activități pot fi legate de grăsimi corporale mai mari la băieți".
„Băieții care stau mai mult de 30 de minute pot avea și grăsimea corporală mai mare, deci este important să le monitorizați timpul de joc și timpul de stat joș, și să vă asigurați că vor lua pauze regulate".
Dr. Tsiros spune că îndreptarea copiilor pe o cale spre o greutate sănătoasă este extrem de importantă pentru sănătatea lor acum, și în viitor.
Copil supraponderal, adult obez sau supraponderal
„Când ne uităm la obezitatea la adulți, aproape două treimi dintre australieni sunt supraponderali sau obezi, ceea ce provoacă multe probleme grave de sănătate", spune dr. Tsiros.
„Un copil supraponderal este mai probabil să ajungă un adult supraponderal, astfel că importanța combaterii comportamentelor nesănătoase în copilărie este critică"
„Copiii care suferă de obezitate au un risc crescut de a dezvolta tulburări grave de sănătate, incluzând diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat".
„De asemenea, aceștia pot ajunge să aibă o stare generală proastă, probleme sociale și de respect față de sine, alături de durere și dificultăți de mișcarea și în activitate".
„Prin înțelegerea comportamentelor sedentare ale copiilor - în special a celor care pun copiii în pericol - ne asigurăm că vor rămâne pe calea cea mai bună către o greutate mai sănătoasă".
Studiul poate fi găsit AICI.
-
-
Spasmul hipnic: De ce ai spasme în timpul somnului26.05.2026, 23:58
-
-
-
Tratamentul potrivit pentru copiii cu astm. Răspunsul medicului Mihai Craiu
Medicul Mihai Craiu vorbește într-o postare pe Facebook despre tratamentele potrivite pentru copiii cu astm.
EXCLUSIV De ce face icter nou-născutul. Dr. Preda despre fototerapie: Intră la solar, cu ochii acoperiți. 95% dintre bebeluși fac icter
Dr. Cornelia Preda, șeful Secției de Neonatologie de la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre icterul la bebeluși.
Când sunt loviturile la cap un pericol pentru copii. Medic: Semnele pot să apară și la două zile după lovitură
Mamele care alăptează, sprijinite de angajatori. Situația din SUA
Bebeluș de 7 zile, readus la viață de un medic și un pompier din Bihor
Un bebeluș de doar 7 zile a fost readus la viață, în curtea ISU Bihor, de către un medic și un pompier.
Cearcănele la copii, cauze și tratament. Hidratarea este una dintre soluții
Care este cauza apariției cearcănelor la copii. Una dintre ele este dată de o boală rară.
Anxietatea, susceptibilă de transmitere în familie. Risc crescut în rândul fetelor
Anxietatea este tulburarea psihoemoțională cu un impact important asupra activității cotidiene.
Actrița Cristina Cioran: fetița mea este încă în spital, respiră singură
Cristina Cioran a născut prematur o fetiță la 29 de săptămâni, p care o vede de două ori pe săptămână.
Trisomia 13, Sindromul Patau: cauze, simptome, diagnostic și complicații. Un număr mic de bebeluși supraviețuiesc primului an de viață
"Alăptarea este dureroasă". TOP 10 mituri despre alăptare în care să NU mai crezi
Aspirina la copii, risc de deces. Ce este sindromul REYE
Aspirina și riscurile administrării acesteia la copii. Ce sindrom poate cauza?
Secțiile de neonatologie, dotate cu incubatoare. Rafila: Ne dorim copii sănătoși
Secțiile de neonatologie din țară vor fi dotate cu incubatoare pentru copiii născuți prematur.
Alexandru Rafila: „Avem cea mai mare rată de suicid în rândul copiilor și adolescenților, în 2021”
Simptome neurologice la aproape jumătate din copiii spitalizați cu COVID: dureri de cap și stare mentală alterată. STUDIU
Tulburările digestive ale copiilor, în vacanță. Ce să faci pentru a scăpa de ele
Tulburările digestive pot strica vacanțele cu cei mici. Ce trebuie să facă părinții.
Consumul mai multor fructe și legume poate îmbunătăți atenția copiilor cu ADHD. 62% dintre aceștia sunt sub tratament medicamentos
ADHD, tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție, ce afectează un număr mare de copii, cu impact și asupra vieții de adult.
EXCLUSIV Testul pe care trebuie să-l faceți dacă vă pregătiți să deveniți părinți. Viorica Rădoi: Cazuri de boli genetice grave. Nu e ca și cum am citi în stele
Ce sunt testele genetice, la ce ajută și cine trebuie să le facă. Ce trebuie să știți dacă vă pregătiți să deveniți părinți.
Val de pneumonie printre copii. Mahler: Patologie absolut neobişnuită pentru septembrie
Val de pneumonie atipic pentru luna septembrie.
Ticurile nervoase la copii: de ce apar și ce BOLI ascund. Ce este TRICOTILOMANIA
Ticurile nervoase la copii: când sunt normale și când ar trebui să ne îngrijoreze? Ce boli ascund ticurile nervoase?
ASSMB, explicații despre registrul digitalizat al Rețelei de medicină școlară. Date medicale despre școlari și preșcolari
EXCLUSIV Alăptarea, esențială pentru bebeluși. Pan Cristina: Ne-am pierdut instinctul matern și am devenit foarte sofisticate
Alăptarea este esențială pentru dezvoltarea copiilor. Specialiștii arată care este vârsta optimă până la care pot fi alăptați copiii.
Pneumonie, un copil moare la fiecare 39 de secunde la nivel mondial
Gripă: Un copil operat pe creier, care avea și gripă, a murit la Spitalul Grigore Alexandrescu
Un copil în vârstă de doi ani, care fusese operat pe creier și care făcuse gripă cu virus de tip B, a murit sâmbătă la Spitalul Grigore Alexandrescu
