Ai oxigenul normal, dar simți că te sufoci? Cine este principalul responsabil pentru această senzație

Respirația este unul dintre procesele pe care le considerăm firești până în momentul în care apare senzația că nu mai avem suficient aer. În mod tradițional, medicii evaluează această problemă prin măsurarea saturației oxigenului din sânge (SpO2), însă o nouă cercetare sugerează că această metodă poate ascunde adevărata suferință a pacientului.

Un studiu realizat de cercetătoarea biomedicală Erica Heinrich, de la Universitatea din California, Riverside, și publicat în revista Respiratory Physiology & Neurobiology, arată că nivelurile normale de oxigen pot masca o dispnee severă, termenul medical pentru senzația de lipsă de aer sau dificultate în respirație.

Rezultatele ridică semne de întrebare asupra uneia dintre cele mai utilizate metode de evaluare a pacienților cu probleme respiratorii și ar putea conduce la noi modalități de monitorizare a acestora.

Dioxidul de carbon, adevăratul vinovat pentru senzația de sufocare

Pentru a înțelege mai bine ce provoacă dispneea, cercetătorii au realizat experimente controlate pe aproape 70 de voluntari sănătoși. Participanților li s-au modificat atent nivelurile de oxigen și dioxid de carbon din aerul inspirat, astfel încât cercetătorii să poată observa ce influențează cel mai mult senzația de lipsă de aer.

Concluzia a fost clară: dioxidul de carbon are un impact mult mai mare asupra apariției senzației de sufocare decât nivelul oxigenului.

„Acest lucru pune sub semnul întrebării o practică clinică obișnuită. Medicii se bazează adesea pe saturația de oxigen din sânge pentru a evalua pacienții. Însă nivelurile de oxigen sunt adesea un indicator slab al gradului de dificultate respiratorie resimțit de o persoană. Dioxidul de carbon este un factor mult mai important în apariția acestei senzații”, explică Erica Heinrich, profesor asistent de științe biomedicale la Facultatea de Medicină a Universității California Riverside, conform Medical Xpress.

Fenomenul care îi poate păcăli chiar și pe medici

Cercetarea întărește dovezile privind existența așa-numitei „hipoxemii silențioase”, situație în care un pacient poate avea valori foarte scăzute ale oxigenului fără să simtă lipsă de aer sau, dimpotrivă, poate avea oxigen în limite normale, dar să trăiască o senzație intensă de sufocare.

Această discrepanță poate face ca medicii să subestimeze gravitatea simptomelor dacă se bazează exclusiv pe valorile afișate de pulsoximetru.

Pornind de la aceste observații, echipa de cercetare dezvoltă un instrument bazat pe inteligență artificială care să poată identifica și monitoriza continuu dispneea folosind biomarkeri neinvazivi, oferind personalului medical o imagine mai fidelă asupra confortului respirator al pacientului.

Aparențele pot înșela: pacientul cel mai liniștit poate suferi cel mai mult

Un alt rezultat surprinzător al studiului este faptul că semnele exterioare nu reflectă întotdeauna intensitatea disconfortului respirator.

„Am constatat că, uneori, persoana care pare cea mai calmă raportează cel mai mare nivel de disconfort. Indiciile subtile care par a fi semne de anxietate, cum ar fi mișcările rapide ale ochilor, pot dezvălui mai multe decât tiparele respiratorii vizibile”, spune Heinrich.

Acest lucru înseamnă că lipsa semnelor evidente de panică sau de respirație accelerată nu garantează că pacientul nu suferă.

Ventilatoarele pot salva viața, dar pot amplifica senzația de sufocare

Descoperirea este deosebit de importantă pentru pacienții internați în secțiile de terapie intensivă.

Ventilația mecanică utilizează frecvent volume curente reduse – respirații mai mici – pentru a proteja plămânii împotriva leziunilor. Totuși, această strategie poate accentua senzația de lipsă de aer.

În unele situații, pacienții sedați sau incapabili să comunice pot experimenta senzația că se sufocă fără ca personalul medical să își dea seama.

„Aceasta poate fi o experiență cu adevărat terifiantă. Pacienții descriu senzația că sunt pe moarte, dar nu pot comunica, iar nimeni nu își dă seama prin ce trec”, avertizează cercetătoarea.

Mai mult, experiențele traumatizante din timpul ventilației mecanice au fost asociate cu un risc crescut de dezvoltare a tulburării de stres posttraumatic (PTSD) după externarea din terapie intensivă, iar dispneea netratată ar putea contribui la apariția acesteia.

Dispneea, mai puțin tratată decât durerea

Autorii studiului atrag atenția asupra unei probleme importante din medicina modernă: deși durerea este evaluată sistematic și tratată ca un simptom major, dispneea beneficiază de mult mai puțină atenție.

„Există foarte puțină informare cu privire la experiența pacientului în ceea ce privește dispneea. Este subdiagnosticată și subtratată în comparație cu durerea”, afirmă Heinrich.

Potrivit cercetătorilor, lipsa de aer ar trebui evaluată nu doar prin parametrii biologici, ci și prin ceea ce simte efectiv pacientul.

Descoperirea poate schimba și tratamentul bolilor cronice

Implicațiile cercetării depășesc secțiile de terapie intensivă.

În boli cronice precum boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), severitatea dispneei poate prezice riscul de deces chiar mai bine decât unele teste clasice de funcție pulmonară.

Specialiștii consideră că monitorizarea continuă a senzației de lipsă de aer, cu ajutorul unor tehnologii neinvazive și al algoritmilor de inteligență artificială, ar putea îmbunătăți atât diagnosticul, cât și tratamentul acestor pacienți.

„Dispneea contează”

Pentru Erica Heinrich, mesajul studiului este unul simplu, dar cu implicații majore pentru practica medicală.

„Trebuie să tratăm dispneea la fel de serios ca durerea. Asta înseamnă o pregătire mai bună, o monitorizare mai bună și regândirea modului în care echilibrăm protecția pulmonară cu confortul pacientului. În esență, mesajul este simplu, dar urgent: dispneea contează.”