Zahărul, dușman sau aliat? Noi descoperiri în tratarea bolilor respiratorii
Prezența glucozei în plămâni ar putea influența răspunsul imunitar al acestora, susține un studiu condus de cercetători de la Universitatea din Manchester.
Un studiu a găsit o legătură intrigantă între prezența glucozei în plămâni și comportamentul macrofagelor, celule imunitare specializate. Cercetătorii de la Universitatea din Manchester au testat ipoteza pe șoareci și cred că ar putea folosi aceste informații ca să dezvolte tratamente mai bune pentru bolile respiratorii, se arată pe medicalnewstoday.com.
„Bolile respiratorii provoacă suferințe teribile atât în lumea în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate. (...) O singură limitare pe care o avem în acest moment este înțelegerea de bază a complexității și diversității macrofagelor căilor aeriene umane și modul în care aceasta se compară cu ceea ce știm la șoareci", susține Andrew MacDonald, autorul principal al studiului, de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, pentru sursa citată.
Zahăr mai mult sau mai puțin?
Concluziile studiului sugerează că blocarea receptorilor de zahăr din plămâni pot ajuta la reducerea inflamației în bolile respiratorii cronice, iar creșterea nivelului de glucoză în mediul pulmonar ar putea întări sistemul imunitar la persoanele cu anumite infecții respiratorii.
Andrew MacDonald și echipa de cercetare au tratat șoarecii cu interleukină-4, o proteină care transmite semnale celulelor imune, de obicei activând răspunsul lor. Ei eu fost uimiți că macrofagele care nu au putut prelua glucoza nu au răspuns la interleukina-4 asa cum se așteptau. Au descoperit că în timpul inflamației de tipul văzut în astm bronșic, glucoza și utilizarea ei controlează activarea macrofagelor în plămâni.
Momentan, oamenii de știință au observat încă numai asocierea dintre absorbția de glucoză în macrofage și răspunsurile inflamatorii la rozătoare. Cercetătorii, subliniază MacDonald, nu înțeleg, încă, pe deplin mecanismul în care funcționează macrofagele în plămânii omului.
Însă, studiul de până acum arată că poate exista o modalitate de a influența nivelul de glucoză din plămâni ca să fie controlată activitatea celulelor macrofage ca parte a tratamentelor pentru diferite probleme pulmonare.
Studiul a fost susținut financiar de organisme de cercetare, organizații nonprofit și companii farmaceutice.
Cercetarea a fost publicată în revista Nature Immunology și poate fi citită AICI.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Fumul incendiilor, pericol pentru plămâni. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: Riscul este important
Semnele de alarmă ale plămânilor pe care nu trebuie să le ignori. Prof. Cristian Oancea: Nu trebuie să așteptăm să nu mai putem respira
Curățenia zilnică poate declanșa astm. Cât de periculoase sunt produsele de uz casnic
EXCLUSIV Cancerul bronhopulmonar, tratament în stadiile incipiente. Dr. Michael Schenker: Prognostic bun
EXCLUSIV Testele care arată cât de sănătoși sunt plămânii. Dr. Cristian Oancea: Ne indică gradul de afectare
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
EXCLUSIV Nodulii pulmonari, diagnostic și tratament. Dr. Bogdan Tănase: Avem nevoie de biopsie
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ești fumător. Testul salvator pe care ar trebui să îl faci anual
EXCLUSIV Poluarea, un nou factor major în declanșarea astmului și alergiilor. Prof. dr. Florin Mihălțan: Provocarea deceniului. Mare amenințare
De ce crizele de tuse ne apucă seara. Cum prevenim
EXCLUSIV Cât de des se face CT pulmonar. Dr. Michael Schenker: Intervalele diferă
Această investigație depistează leziunile pulmonare de dimensiuni mici.
EXCLUSIV Tusea, simptomul care poate ascunde afecțiuni grave. Când devine îngrijorătoare. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: E foarte important
Tusea, un simptom aparent obișnuit, poate ascunde afecțiuni severe care pun în pericol sănătatea. Când devine tusea îngrijorătoare.
EXCLUSIV Cum trebuie să respirăm când avem un atac de panică. Dr. Gilda Popescu: Ameliorează simptomele
EXCLUSIV Poluarea aerului, efecte negative. Dr. Gilda Popescu: Cel mai afectat e aparatul respirator. Apar și alte boli
Care sunt efectele poluării aerului asupra aparatului respirator, dar și asupra întregului organism.
Apneea în somn: afecțiunea care îți poate scurta viața. Cauze, simptome și metode de prevenție
Poluarea și fumatul, lucrurile care ne îmbătrânesc prematur. Conf. univ. dr. Radu Crișan Dabija: Risc major. Deteriorează ADN-ul
Tratamentul pentru cancerul pulmonar, aprobat de FDA. Efect asupra bolii avansate
Tratamentul pentru cancerul pulmonar cu celule mici a fost aprobat de FDA. Are efecte în cazul bolii care a progresat după chimioterapie.
Noduli pulmonari, descoperiți în plămânii nefumătorilor. Medicii, semnal de alarmă legat de screening
Asta s-a descoperit în plămânii nefumătorilor, iar medicii sunt îngrijorați și lansează un semnal de alarmă.
Progrese și provocări în tratamentul cancerului pulmonar avansat cu celule non-mici. Terapia țintită și imunoterapia, în prim-plan
Aceste tratamente vindecă cel mai frecvent tip de cancer. Sunt eficiente și în cazurile avansate.
Semnele timpurii ale cancerului pulmonar care pot apărea pe vârful degetelor
Semnele timpurii ale cancerului pulmonar care pot apărea pe vârful degetelor. Un indiciu surprinzător care ar putea salva vieți.
Tuberculoza, principala cauză a deceselor provocate de boli infecțioase în 2023. OMS, apel la prevenție
Această boală a cauzat cele mai multe decese provocate de boli infecțioase în anul 2023.
