Intervenție complicată: procedură minim invazivă, la un pacient cu traumă oculară
O intervenție complicată a fost realizată de către o echipă de medici de la Spitalul Universitar de Urgență București. Pacientul, un tânăr care a suferit o traumă oculară în urma unui accident...
O echipă de medici din cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională a Spitalului Universitar de Urgență București, coordonată de dr. Bogdan Dorobăț a realizat recent o intervenție în cazul unui pacient foarte tânăr care suferise o traumă oculară în urma unui accident rutier. "Pacientul avea o fistulă carotido-cavernoasă directă, adică o spărtură de comunicare între artera și vena din spatele ochiului, care a apărut după un accident rutier, el stând în spate, a dat cu capul de tetieră și și-a lovit și ochiul”, spune dr. Bogdan Dorobăț, medic primar radiodiagnostic.
Simptomatologia pacientului nu era dintre cele mai severe. Vederea nu i-a fost afectată, dar ochiul lui începuse să se umfle. Astfel de cazuri nu au soluție chirurgicală, iar în urma unei angiografii care i s-a făcut, s-a stabilit să ajungă la Compartimentul de Radiologie Intervențională de la SUUB. Tehnica angiografică în faza arterială este cea mai eficientă metodă imagistică în detectarea fistulelor carotido-cavernoase, potrivit informațiilor publicate pe pagina de socializare a SUUB.
"Șocul post-traumatic este cel în urma căruia se produc astfel de spărturi la nivelul ochiului și exista potențialul ca vederea să-i fie afectată, în caz extrem putând să apară rupturi și mai mari, ceea ce ar fi fost foarte grav”, adaugă dr Dorobăț.
Echipa medicală de la SUUB a realizat o embolizare de fistulă carotido-cavernoasă. Embolizarea este o tehnică modernă prin care anevrismul (umflătura) este blocat, ruptura fiind închisă cu spirale pentru blocarea comunicării anormale a sângelui. "Am intrat printr-o mică incizie făcută la nivelul piciorului, am «navigat» prin interiorul vaselor de sânge până la nivelul ochiului, cu un cateter și ulterior am închis vasul de sânge cu niște spirale de platină”, precizează dr. Dorobăț.
Procedura a fost realizată prin anestezie, intervenția fiind minim-invazivă. Pacientul a fost externat la scurt timp după intervenție, starea lui fiind foarte bună.
Din echipă au mai făcut parte dr. Alexandra Carp (Radiologie Intervențională), dr. Adela Dimitriade (Radiologie Intervențională) și dr. Cristina Tudor (ATI).
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
EXCLUSIV Dr.Bujor: De ce apare cancerul și cât de util este screeningul. EXCLUSIV
EXCLUSIV Dr Beatrice Dragomir Anghel: Brahiterapia, în ce cancere are rezultate fantastice
Cancer de sân, mamografia la 30 de ani poate fi benefică pentru anumite femei
EXCLUSIV Pacient la Radioterapie. Ce trebuie să faci și prin ce treci
EXCLUSIV Radioterapia stereotaxică corporeală, alternativă la chirurgie? Dr Matei Bâră, în ce cazuri se poate
Leziuni de țesut moale, depistate prin elastografie sau ecografie?
Obezitate, risc dublu de cancer de la radiații
Telemedicina, topul specialităților care apelează la această tehnologie medicală
EXCLUSIV Brahiterapia în cancere ginecologice, cum se face și ce efecte are. Specialistul explică
EXCLUSIV Brahiterapia, ghid pentru pacientele cu cancere ginecologice. Tratamentul, detaliat pas cu pas
Rezultatele radiologice, prea dificile pentru pacienți
EXCLUSIV Ce este stereotaxia. Diferența dintre radiochirurgia și radioterapia stereotaxică: Bisturiul invizibil cu raze X taie mai puțin țesut neafectat de cancer
EXCLUSIV Dr Mugur Grasu: distrucția cu laser a tumorilor hepatice, la Academia de Sănătate
Dr Cătălin Constantin Lulciuc, despre Terapia Durerii: cum se face ablația termică prin radiofrecvență
Antoneta Ioniță: Mii de bolnavii de cancer din Brăila, Galați și Tulcea lăsați fără radioterapie
Neuroradiologia intervențională, metodă de diagnostic și tratament. Popa: Accidentele vasculare ischemice pot fi tratate. Recuperarea este foarte rapidă
Boala Alzheimer, metodă imagistică nouă măsoară un mineral din creier
Leziuni de menisc, diagnosticate cu RMN 3D sau 2D?
EXCLUSIV Substanța de contrast cu IOD și cu METAL. Care e diferența, cui și când poate fi administrată: Insuficiența renală, contraindicație
Adrian Dijmărescu, medic primar radiologie imagistică la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre substanțele de contrast.
