Transplant. 5 oameni au primit o a doua șansă
Familia unui tânăr aflat în moarte cerebrală a decis să transforme pierderea ființei dragi într-o a doua șansă la viață pentru cinci oameni.
Transplant, șansă. ”În luna cadourilor și a dorințelor, încă o familie a ales să dăruiască viață altor semeni. În zorii acestei dimineți a avut loc prima prelevare de organe și țesuturi din acest an de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București. Familia unui tânăr intrat în moarte cerebrală a decis să transforme drama pierderii unei ființe dragi în bucuria salvării altor semeni aflați în suferință”, anunță, miercuri, 18 decembrie, reprezentanții Agenției Naționale de Transplant pe Facebook.
Trei bolnavi aflați pe listele de așteptare au șansa unei noi vieți prin transplant de ficat și rinichi. Iar alți doi oameni vor beneficia de transplant de cornee.
Din echipa Spitalul Bagdasar Arseni din București, unde s-a făcut prelevarea de organe au făcut parte: dr. Mihail Trifu, coordonatorul echipei, împreună cu dr. Oana Rață, kdp. ”Apreciem în mod deosebit implicarea managerului acestei unități sanitare, dl. Adrian Nodiț pentru reluarea și dezvoltarea Programului Național de Transplant în Spitalul Bagdasar Arseni. Echipele de profesioniști de la Instititul Clinic Fundeni vor efectua transplanturile de ficat și de rinichi, în timp de corneea va ajunge la Spitalul Militar Central”, se mai precizează în postare.
Copila de 5 ani, cu hepatita misterioasă, suspectă de boala Wilson. Dr. Brașoveanu, despre noi investigații: Se transmite de la părinți
Timișoara: 20 de ani de la primul transplant de măduvă din România
EXCLUSIV Transplantul de inimă, tratament revoluționar. Moldovan: A devenit o realitate. Omul era considerat ca fiind lăsat de Dumnezeu pe pământ fără piese de schimb
O femeie A MURIT după ce a primit plămâni infectați cu SARS-COV-2, în urma unui transplant
O femeie din SUA a murit în urma unui transplant de plămâni.
PREMIERĂ MONDIALĂ: primul transplant cu o inimă de porc modificată genetic într-un om adult cu boală cardiacă terminală. VIDEO
Cercetătorii sunt la un pas să creeze organe „universale” care ar putea fi transplantate oricărui pacient, indiferent de grupa sa de sânge. STUDIU
Timea Balogh, primul copil cu transplant hepatic făcut în România, detalii emoționante. Irinel Popescu, eroul ei: În afară de o cicatrice, nu ai nimic față de alți oameni
Transplant de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, la SUUMC: 6 intervenții de la începutul anului
La SUUMC au avut loc de la începutul anului 6 proceduri de recoltare/prelevare și transplant de țesut osos.
Cinci pacienți au primit a doua șansă la viață din generozitatea unei singure familii: Transplantul înseamnă VIAȚĂ!
Cinci pacienți, aflați pe listele de așteptare, au primit a doua șansă la viață în urma gestului altruist făcut de o familie din Sibiu.
TRANSPLANT: Nouă prelevare de organe, la Iași. Cinci pacienți în stare gravă, salvați!
TRANSPLANT: Rinichi uriaș de 6 kilograme înlocuit cu unul de 20 de ori mai mic, la Spitalul Clinic Parhon din Iași
Inima unei tinere de 18 ani bate în pieptul unei adolescente cu insuficiență cardiacă. Medic: Aștepta de 6 luni. Urmează câteva zile critice
Transplantul în Europa cu Prof dr Gabriel ONIȘCU, la ACADEMIA DE SĂNĂTATE
Transplantul, în creștere. ANT: Asistăm la o relansare a activității de donare. Peste 173 de vieți salvate doar anul acesta
Transplantul salvează vieți, iar acest lucru l-au înțeles și rudele unor persoane decedate.
Numărul de transplanturi de organe a scăzut cu 31% în timpul primului val al pandemiei COVID-19. STUDIU
EXCLUSIV Tehnica ce ar putea salva mii de vieți. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Este nevoie. Avem mortalitate destul de mare
Această tehnică poate salva mii de vieți. Despre ce este vorba a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu.
EXCLUSIV Ce este transplantul de la donator în moarte circulatorie. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Așa s-a definit moartea
A fost realizat PRIMUL transplant pulmonar de la donatori vii. Pacienta avea plămânii grav afectaţi de COVID-19
EXCLUSIV Tache (ATR), despre pacienții cu dializă și transplantați, cei mai vulnerabili: Au fost pe locul trei la mortalitate în pandemie
Organe de la donatori bulgari: 3 români salvați prin transplant de ficat și rinichi
Trei români au primit o a doua șansă ca urmare a unui acord de colaborare cu Bulgaria în domeniul transplantului.
EXCLUSIV Spitalul Sfânta Maria face din nou transplant pulmonar! A fost reacreditat. Monica Althamer: Dosarele a 10 pacienți, evaluate de italieni
A fost realizat primul transplant traheal din lume: pacienta respiră normal prima dată după 6 ani
3 oameni au primit a doua șansă la viață în urma unui transplant la Baia Mare
Trei oameni au primit a doua șansă la viața în urma unui transplant. Familia donatorului este din Baia Mare.
