EXCLUSIV Cancerul care poate fi distrus prin stereotaxie. Iftode: Putem iradia peste 10 metastaze. Până acum puteam doar 4
Dr. Cristina Iftode, medic primar radioterapie, coordonator stereotaxie, de la Centrul Oncologic SANADOR, a vorbit despre indicațiile clinice ale radioterapiei...
"Dacă separăm partea cerebrală cu cea extracerebrală, la nivel cerebral, cel mai frecvent avem de-a face cu iradierea metastazelor cerebrale. Și aici, atât metastază unică cerebrală, cât și multiplă. S-a schimbat foarte mult, pentru că până acum câțiva ani iradiam zone limitate, până în patru metastaze. Tot felul de studii internaționale au venit din urmă și spun că rezultatele sunt mult mai bune în ceea ce privește controlul local, cu radiochirurgia sau radioterapia stereotaxică.
Acum se pot iradia peste 10 metastaze. Putem interveni cu stereotaxia și după operație. De exemplu, neurochirurgul reușește să scoată o metastază, două, chirurgical, dar necesită apoi și o sterilizare a patului operator cerebral prin radioterapie. Și dacă vorbim de boală limitată, ceea ce recomandă și ghidurile este să se facă o stereotaxie la nivelul patului cerebral nu o iradiere totală a capului, a encefalului. Deci sunt indicații când vorbim de partea metastatică", a declarat dr. Cristina Iftode, medic pimar radioterapie, coordonator stereotaxie, în exclusivitate pentru DC Medical.
Întrebată dacă există indicații pentru tumori primitive, fără metastaze, medicul a completat că "ne confruntăm cu asta, vedem ce se poate face, unde putem interveni. Sunt și cazuri când neurochirurgul intervine, sunt anumite resturi pe care trebuie să le lase în urmă, pentru că altfel ar avea efecte devastatoare și se poate completa cu radioterapie obișnuită sau cu stereotaxie sau anumite localizări pe care nici nu le poate aborda. Asta e frumos, să se lucrează în echipă și e pentru beneficiul pacientului".
Alte localizări, de această dată la nivel corporal
"Putem trata atât tumori primare, nu vorbesc de pacienți metastatici, ci de pacienți cu tumora localizată", a mai spus medicul.
Aici vorbim despre:
1. Tumorile pulmonare (NSCLC) stadiu I-II A N0: SBRT este indicată în cazul pacienților inoperabili din cauza diverselor boli asociate, pacienți vârstnici (>75 ani), pacienți cu rezerva pulmonară limitată sau celor care refuză intervenția chirurgicală, cu rezultate comparabile cu lobectomia în ceea ce privește atât controlul local, cât și supraviețuirea globală.
2. Tumorile de prostată - localizat cu risc scăzut și intermediar (favorabil): SBRT este recomandată de către ghidurile de practică clinică în cadrul centrelor dotate cu tehnologie de ultimă generație și personal cu experiență.
3. Tumorile pancreatice stadiu avansat, fără metastaze, inoperabil: SBRT în pacienții care nu pot efectua un tratament concomitent chemio-radioterapic. De preferat în cadrul studiilor clinice sau în centre RT specializate.
4. Tumori hepatice, Hepatocarcinom, stadiu avansat, inoperabil și cu funcționalitate hepatică redusă - SBRT indicată dacă a fost exclusă chemio-embolizare trans-arterială, în cazuri selecționate (Child A), în centre cu expertiză clinică și de preferat în cadrul studiilor clinice.
Vezi mai multe detalii despre fiecare afecțiune tratabilă în video:
-
-
-
-
-
De ce unele dureri de spate persistă chiar și după repaus sau tratament29.06.2026, 14:36
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
EXCLUSIV Ispitele de la Insula Iubirii ajung să dezvolte "tricupluri" în viața reală. Psihologul Radu Leca, avertisment
EXCLUSIV Boala varicoasă, simptome și cauze. Semnul banal care trimite femeile la medic. Dr. Anca Chitic: Consecințele sunt grave
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Psihologia copilului și kinetoterapia se întâlnesc la DrPsy! Camelia Ștefan, interviu
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
Divorțul nu înseamnă sfârșitul relațiilor. Cum să transformi despărțirea într-un nou început
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
