Candidat la președinție, a murit de COVID-19 în ziua alegerilor
Principalul candidat al opoziției la președinția din Congo a murit la câteva ore după închiderea urnelor, după ce s-a îmbolnăvit grav de COVID-19. DEcesul a survenit în timpul transportului cu un avion medical...
Cu câteva ore înainte, bărbatul de 61 de ani apăruse într-un videoclip distribuit pe rețelele de socializare, în care și-a scos masca de oxigen și le-a spus susținătorilor săi că „luptă cu moartea”. El i-a îndemnat să voteze la alegerile de duminică.
Legea electorală nu anulează alegerile dacă unul dintre candidați moare. Kolelas, care era diabetic, a fost unul dintre cei șase candidați care s-au înscris în luptă împotriva președintelui Sassou Nguesso, în vârstă de 77 de ani, care este la putere din 1979, cu excepția unei perioade de cinci ani, după ce a pierdut alegerile în 1992, arată surse citate de Digi 24.
Kolelas a ratat vineri ultimul său eveniment de campanie, după ce, cu o zi înainte, a spus că se teme că are malarie. A fost internat într-un spital privat din capitală, Brazzaville, iar ulterior s-a confirmat că avea Covid-19. Vorbind în franceză de pe patul de spital, Kolelas a spus: „Dragii mei compatrioți, am probleme. Mă lupt cu moartea. Cu toate acestea, vă rog să vă mobilizați și să votați pentru schimbare. Nu aș fi luptat pentru nimic".
Șeful echipei de coordonare a crizei Covid-19 din guvern, Elira Dokekias, a declarat că starea lui Kolelas era gravă sâmbătă. După ce a votat în capitală, președintele Sassou Nguesso i-a urat contracandidatului o recuperare rapidă.
-
Cum alegi cotiera potrivită pentru o recuperare rapidă24.09.2026, 10:34
-
-
-
-
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
COVID-19, evoluție neașteptată
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
