Ciocolata ROZ, efect ANTIVIRAL. Ce GUST are și cum s-a obținut

Ciocolata roz Foto: Pexels @Sharon McCutcheon
Ciocolata roz Foto: Pexels @Sharon McCutcheon

Ciocolata roz, știai că există? Ce gust are și ce beneficii aduce sănătății.

Ciocolata roz este un tip relativ nou de ciocolată, chiar al patrulea din cele create până acum, la 86 de ani de la descoperirea ciocolatei albe, din 1936. Ciocolata roz se numește Ruby și, la fel ca ciocolata neagră și cea albă, este la mare căutare printre creatorii de deserturi. 

La fel ca ciocolata neagră, și ciocolata roz are o mulțime de beneficii pentru organism, cel mai important fiind rolul său antiviral. 

Ciocolata neagră, beneficii și proprietăți. Mănâncă 30g de ciocolată cu 85% cacao și vei fi mai FERICIT

Cine a descoperit ciocolata roz? Acest sortiment a fost patentat de Barry Callebaut, un producător de ciocolată elveţian, care a pus-o în vânzare în anul 2017, iar ciocolatierii susțin că în următorii 20 de ani, Ruby va fi la fel de căutată și apreciată precum ciocolata albă.

Cum este realizată ciocolata rozPentru producerea acestui tip de ciocolată se folosesc boabe de cacao Ruby, care se procură fie din Brazilia, fie din Ecuador sau Coasta de Fildeș. În realitate, ciocolata roz provine din aceeași specie din care se obține și ciocolată obișnuită, încă amestecul este unul diferit, asta făcând ciocolata mai specială, după 10 ani de cercetări. 

Cel care a descoperit ciocolata roz ține secretă metoda de producție, însă în urma analizelor, s-a observat că această ciocolată are zahăr, unt de cacao, lapte praf degresat, lapte praf integral, masă de cacao, lecitină de soia, acid citric și aromă naturală de vanilie.

În brevetul ciocolatei s-a menţionat că are niveluri ridicate de polifenoli, acesta fiind motivul pentru care are culoarea roz. În plus, s-a notat că tehnica unică de prelucrare contribuie şi ea la colorarea ei în roz.

Experții susțin că boabele de cacao mai fructate, nefermentate, tratate cu acizi, sunt folosite pentru a crea acest tip de ciocolată.

Potrivit producătorului elveţian, ciocolata roz Ruby are un gust de ciocolată albă cu zmeură sau căpşuni și a descris aroma ca fiind "nici amară, lăptoasă sau dulce. Este mai apropiată de gustul de fructe de pădure".

De asemenea, persoanele care au gustat ciocolata au afirmat că are note acrişoare.

Diferențele dintre tipurile de ciocolată stau, evident, în masa de cacao pe care o conțin. Ciocolata cu lapte are până la 30% cacao, ciocolata albă conţine până la 40% cacao, iar  ciocolata roz conţine 47,3% cacao.

Ciocolata roz, ce beneficii are

 

În anul 2019, un studiu care a comparat ciocolata roz cu sortimentele de ciocolată amăruie, cu lapte sau ciocolata albă a arătat că aceasta prezintă un conţinut mare de flavanoli, flavonoide cu acţiune antivirală.

Flavonoide sunt agenţi antioxidanţi, anticancerigeni, antimicrobieni, antivirali şi neuroprotectori.

Cu toate acestea, potrivit unui alt studiu recent, publicat în anul 2021, s-a constatat că ciocolata roz conţine o gamă largă de substanţe fitochimice, adică acei compuşi care sunt produşi de plante și s-a dovedit că substanţele fitochimice ajută la buna funcţionare a sistemului imunitar şi reduc inflamaţia.

"Ciocolata Ruby conţine niveluri mai ridicate de epicatechină şi procianidină B2, în comparaţie cu ciocolata cu lapte, care poate fi rezultatul unei fermentaţii mai scurte a boabelor de cacao. În plus, ciocolata Ruby a fost singura în care acidul cafeic putea fi cuantificat", se menționează în studiu, citat de Science Direct

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel