COD PORTOCALIU: Caniculă cu 40 de grade în jumătate de țară și furtună, ploi și grindină în restul

Dana Lascu / 01 aug 2021 / 11:54
Vreme ciudată: caniculă în jumătate de țară, furtună și grindină în restul
Vreme ciudată: caniculă în jumătate de țară, furtună și grindină în restul

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări tip Cod portocaliu valabile de azi până mâine: una de caniculă cu temperaturi și de 40 de grade Celsius, în 23 de județe plus București, și alta de furtună pentru 13 județe. 

Avertizarea de tip Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat care vizează, parțial sau integral, 23 de județe și municipiul București și o atenționare Cod galben pentru 25 de județe (parțial sau integral), valabilă pe parcursul zilei de duminică.

Caniculă cu 40 de grade Celsius

Potrivit meteorologilor, duminică, în Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, sudul Moldovei și sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37 și 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade.

Se vor afla sub Cod portocaliu județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Ilfov și municipiul București, integral, și parțial județele Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara și Alba.

De asemenea, conform atenționării Cod galben, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Se vor afla integral sub Cod galben județele Iași, Vaslui, Tulcea, Constanța, Covasna, Brașov, Sibiu, Mureș, Cluj, Sălaj și Satu Mare, și parțial, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Harghita, Bistrița Năsăud și Maramureș.

Potop cu vânt, ploi și grindină în 13 județe

ANM a emis, de asemenea, Cod portocaliu furtună pentru 13 județe, de duminică de la 16:00, până luni la 2:00; Cod galben pentru 10 județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de furtună pentru 13 județe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 2:00, și o atenționare Cod Galben pentru zece județe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 10:00.

Conform avertizării Cod portocaliu, în Crișana, Maramureș, local în Banat, Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp.

Se vor afla sub această avertizare județele Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Bihor, Arad, Hunedoara (parțial) și Timiș.

De asemenea, meteorologii mai atrag atenția că în intervalul 1 august, ora 16:00 - 2 august, ora 10:00, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25-30 l/mp.

Județele Botoșani, Neamț, Harghita, Covasna, Brașov, Gorj și Caraș-Severin se vor afla, integral sub atenționare Cod galben, iar Bacău, Vâlcea și Hunedoara parțial.

ANM menționează că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy