Copiii până-n 12 ani, exceptați de la carantină și testare PCR
Oficialitățile au anunțat că sunt scutiți de măsura carantinării și testării copiii până în 12 ani.
Copiii până în 12 ani sunt exceptaţi de la măsura carantinării şi obligativităţii prezentării unui test RT-PCR, a decis, joi, printr-o nouă hotărâre, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Până în prezent, vârsta limită era 6 ani.
În cadrul Hotărârii nr. 74, CNSU a actualizat lista ţărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, pe baza cărora se impune măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, arată Agerpres.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 652 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În funcție de Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, sunt în scenariul roșu: Ilfov (3,98), Satu Mare (3,51), Timiș (3,61) și București (3,65).
Până astăzi, 35.964 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 22.09.2021 (10:00) – 23.09.2021 (10:00) au fost raportate, de către INSP, 113 decese (58 bărbați și 55 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Long COVID, impact asupra creierului
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
