De ce nu am fost pregătiți pentru valul 4 COVID. Conf Florin Buicu: Știam că vine

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Conf. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie al Camerei Deputaților, a subliniat, în cadrul dezbaterii ”Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții”, despre lipsa pregătirii pentru valul 4 COVID.

La dezbaterea online ”Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții”, organizată de DC Media Group, conf. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților, a subliniat lipsa de comunicare potrivită între autorități și populație în cazul pandemiei COVID.

”Știam că vine valul patru, trebuia să fim pregătiți pentru acest val. Mă bucură faptul că avem alternative terapeutice, medici, și personal medical este pregătit. Ce nu am văzut și nu am constatat: nu am văzut o pregătire a unor autorități care să facă față acestei pregătiri.

Dacă ne uităm pe cifrele de incidență până săptămâna trecută, duminică, am constatat că numărul de cazuri era de 400-500, maxim 600. Brusc, de luni, numărul cazurilor a sărit de la 400-500 la peste 2.500 pe zi. Acest impact de la 500 la 2.000, o creștere de 5 ori de la o zi la alta a numărului de îmbolnăviri - pentru mine, ca medic primar de sănătate publică, deja îmi ridică o problemă. Nu prea se potrivesc aceste cifre și vrem să aflăm ce s-a întâmplat și de ce există aceste diferențe. (...)

Dacă discutăm cinstit, dacă discutăm empatic cu pacienții noștri, cu populația, cred că succesul este mult mai mare decât luând măsuri foarte dure de interziceri ș.a.m.d.

Ceea ce a lipsit este un parteneriat real între profesioniștii din sănătate și populație, între comunicatori și populație, și nu din vina profesioniștilor din sănătate, ci  - părerea mea - a fost o comunicare condusă politic pentru că interesul politic a fost mai important decât interesul pacienților și interesul populației”, consideră Florin Buicu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel