Turcan: Punem bazele acreditării ocupației de analist comportamental, pentru copiii cu probleme de sănătate mintală
Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) vor pune în curând bazele acreditării ocupației de analist...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a făcut declarațiile la finalul participării sale la dezbaterea „Sănătatea mintală a copiilor din România”.
„Am participat astăzi la dezbaterea ”Sănătatea mintală a copiilor din România”, organizată de comisiile reunite pentru muncă și protecție socială, cu convingerea că progresele în acest domeniu pot să apară doar dacă instituțiile statului care au responsabilități în această zonă și societatea civilă lucrează împreună.
Nici un părinte nu este pregătit pentru creșterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situații, familia trebuie susținută în mod adecvat pentru a-și putea ajuta copilul să atingă maximum din potențialul lui de dezvoltare, iar acest lucru nu poate fi făcut decât cu ajutorul specialiștilor.
Ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puține ori de la stat, având în vedere cum au fost gestionate până acum problemele din asistență socială. Însă această situație nu poate să mai continue și am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar și pentru întărirea parteneriatului dintre stat și societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficiențe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are.
În acest sens, avem în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.
Al doilea aspect care ne preocupă ține de serviciile acordate persoanelor vulnerabile și provocarea noastră este ca serviciile oferite de stat să fie de calitate, iar acolo unde instituțiile publice nu au capacitatea să asigure serviciile necesare, pot fi identificați parteneri în societatea civilă.
În același timp, o analiză pe care am făcut-o la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului ne arată că avem doar 3 600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ar fi de 12 000. Prin parteneriate cu universitățile, vom crește numărul de locuri pentru specializarea de asistență socială din învățământul superior la distanță, pentru că nu putem crește calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit și corect remunerat.
În paralel cu aceste măsuri de reformă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării și acreditării ocupației de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice ABA la standarde profesioniste, atât de utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală”, a notat Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
Perioada de IZOLARE și condițiile de testare, MODIFICATE! Iată ce se întâmplă în centrele de evaluare, cine e fi internat și cum ești declarat vindecat. REGULI NOI
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
