25 de ani de transplant hepatic în România

Primul transplant hepatic din lume a fost efectuat in 1963 de către Thomas Starzl și echipa sa, la Denver (Colorado, SUA). Așa s-a dechis o nouă eră în tratamentul bolilor hepatice. A urmat, însă, o lungă și...
Primul transplant de ficat cu supraviețuire a fost efectuat în 1967, tot de Thomas Starzl, însă doar în 1983 a fost acceptat ca metodă terapeutică în urma Conferinței de consens de la NIH (National Institute of Health) din SUA.
În România pregătirile pentru transplantul hepatic au început la sfârsitul anilor ’80 la Spitalul Fundeni, unitatea cu cea mai adecvată infrastructură, cu cea mai mare experiență în tratamentul bolilor hepatice dar și spitalul în care fusese efectuat primul transplant renal, în anul 1980 (Eugeniu Proca și col.)
Prima etapă a constat în transplanturi experimentale și stagii de pregătire în străinătate
Primul transplant de ficat reușit a fost realizat de prof. dr. Irinel Popescu pe 15 aprilie 2000 la pacientul Gheorghe Penea, urmat foarte repede (la 5 mai 2000) de cel de-a doilea, la pacientul Gheorghe Badea. Marea sărbatoare a Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, s-a dovedit de bun augur! Amândoi pacienții sunt astăzi în viață și pot povesti ce au însemnat pentru ei cei 25 de ani care au trecut.
În anul 2000 echipa prof. Popescu a transplantat în total 8 pacienți, dintre care 6 au supraviețuit. Între aceștia se numără Timeea Balogh, primul transplant cu fragment de ficat de la mamă la copil, efectuat cu ajutorul unei echipe de la Universtitatea Essen din Germania. Timeea avea atunci 1 an de zile. Astăzi a terminat o facultate, și-a întemeiat o familie și este mama unui copil.
La Spitalul Fundeni (devenit din anul 2000 Institutul Clinic Fundeni) s-a dezvoltat primul program de transplant hepatic din România, cel care va deveni „programul mamă” al transplantului hepatic românesc.
Un pas important l-a reprezentat înființarea Agenției Naționale de Transplant în anul 2005 ceea ce a permis creșterea numarului de operații. În iunie 2005 a fost înființată și Asociația pacienților transplantați hepatic (Livertrans), care va avea un rol important în susținerea activității de transplant. Din anul 2005 în România a fost introdusă Ziua Transplantului, dupa modelul european, o sărbătoare a triumfului vieții și o bucurie de a se revedea a tuturor celor care alcătuiesc comunitatea transplantului hepatic: pacienți, personal medical, presă și toti cei care dintr-un motiv sau altul au devenit membri ai acestei comunități.
În anul 2010 s-a ajuns la 50 de transplanturi hepatice, din acest moment programul de la Institutul Clinic Fundeni devenind un program cu „volum mare” conform criteriilor internaționale.
Până in anul 2013 au fost efectuate, practic, aproape toate tipurile de transplant care se efectuează astăzi in lume: de la donator in moarte cerebrala si de la donator in viață, cu hemificat drept sau stâng, cu ficat întreg sau cu ficat împărțit, transplant dual, transplant auxiliar, etc.
În același timp, în Institutul Clinic Fundeni prof. dr. Irinel Popescu a consolidat o școală de transplant hepatic și a format o nouă generație de specialiști care s-au specializat atât în țară cât și în străinătate .
Anul 2013 a fost anul de virf al programului de la Fundeni, cu 122 de transplanturi. Mortalitatea postoperatorie a coborât sub 10% iar supraviețuirea la distanță a ajuns la cca 70%, cu o calitate a vieții satisfăcătoare.
Venise momentul extinderii activității de transplant hepatic
În anul 2013, cu sprijinul prof. Irinel Popescu au fost deschise două noi centre, la Spitalul Republican din Chișinau și la Spitalul Sf. Maria din București.
Ulterior prof. Popescu se va implica în deschiderea de centre de transplant hepatic la Spitalul Sf. Spiridon din Iași (2016), Spitalul Sanador din București (2020), Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” (2022) din București și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof.Dr. Octavian Fodor din Cluj-Napoca (2024).
Toate aceste programe au fost dezvoltate pe baza experienței acumulate în Institutul Clinic Fundeni și cu sprijinul specialiștilor din acest institut.
Treptat s-a produs o binevenită schimbare de generație. Un fenomen care pe de o parte era firesc, iar pe de altă parte constituie cea mai bună dovadă a faptului că în România există astazi o puternică școală de transplant hepatic. Această nouă generație continuă munca pionierilor, la un alt nivel, acela al medicinei timpurilor noastre. Ca exemple în transplantul de ficat de la donator in viață este folosită de rutină microchirurgia și a fost introdusă prelvarea laparoscopică a ficatului de la donator.
De la început lupta pentru donatori a fost o permanență în transplantul românesc, cu suișuri și coborâșuri. În anii ’90 România era o pată albă pe harta transplantului european. În 1997 s-au făcut primele prelevări multiorgane de la donatorul în moarte cerebrală. Numărul donatorilor a început să crească, mai ales după înființarea Agenției Naționale de Transplant în anul 2005 ajungând să se apropie de 150/ an în anii 2013 și 2014. Dupa anul 2015, însă, acest numar începe să scadă, ajungând în anul 2024 la doar 75.
Continuarea eforturilor pentru cresterea numarului de donatori ramine si de aici inainte principalul obiectiv al tuturor celor care alcatuiesc comunitatea transplantului din Romania.
Povestea celor 25 de ani de transplant hepatic în România este o poveste de succes și poate fi considerată una din marile realizări ale medicinei românești.
E o poveste care continuă iar transplantul hepatic redă viață și sănătate multor oameni aflați în suferință! Povestea transplantului românesc este, de fapt, povestea fiecăruia dintre ei!
Situatia transplanturilor in Romania 2022-2024:
2022: 314 (230 rinichi, 75 ficat, 7 cord, 2 plaman); dintre acestea pediatrice 19 (14 rinichi, 3 ficat, 2 cord)
2023: 325 (219 rinichi, 94 ficat, 11 cord, 1 plaman); dintre acestea pediatrice 17 (8 rinichi, 8 ficat, 1 cord)
2024: 243 (167 rinichi, 74 ficat, 1 cord, 1 plaman); dintre acestea pediatrice 12 (5 rinichi, 7 ficat)
Lista asteptare pacienti pediatrici - Grigore Alexandrescu – ficat – 6 pacienti
Lista asteptare pediatrici renal – 28
Situatia donatorilor in Romania
2022-2024:
2022 – 86
2023 – 82
2024 – 69 plus 4 prelevari de la donatori din Bulgaria
-
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Îngrijorări privind siguranța unor medicamente și mișcări importante în industria farmaceutică
Simți că nu mai ai energie nici pentru lucrurile simple? Poate nu e oboseală, ci depresie
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Alexandru Rogobete: Managerii de spitale și șefii de secții vor evaluați după performanță. Ce se întâmplă cu concursurile
De la 1 septembrie poți reclama dacă ești trimis de la stat la privat, direct la Ministerul Sănătății
Un spital nou, modern și de stat, se deschide în România în curând. Nu e doar pe hârtie!
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Investiții și crize în domeniul medical
Ce mănâncă un pacient în România
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Spitalele private vor suporta costurile, în cazul în care transferă un pacient la un spital public
Ion Iliescu, în stare gravă: îi cedează organele
Ministrul Sănătăţii: Am decis acreditarea unui atestat oficial pentru fizioterapia musculoscheletală
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
O femeie de 86 de ani şi fiul ei, atacaţi de o vacă
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Cine scapă de plata CASS de la 1 septembrie
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Val de schimbări în industria medicală
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!