Cătălina Poiană cere o viziune strategică autentică pentru Sănătate, nu doar reforme punctuale şi soluţii pe termen scurt

România are nevoie de o viziune strategică autentică pentru Sănătate, nu doar de reforme punctuale şi soluţii pe termen scurt, a susţinut preşedintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, luni,...
"România are nevoie de o viziune strategică autentică pentru Sănătate - nu doar de reforme punctuale şi soluţii pe termen scurt. Este momentul ca Sănătatea să devină o prioritate de stat, asumată la cel mai înalt nivel", a afirmat Cătălina Poiană, potrivit Agerpres.
Ea a precizat că apelul nu este unul politic, ci este făcut în numele medicilor din România, pentru ca Sănătatea să fie inclusă în cadrul unei viziuni strategice cu măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, astfel încât să existe o eficientizare şi o normalizare în sistemul de sănătate românesc.
"Sub umbrela iniţiativei "România Medicală Contează", Colegiul Medicilor din România promovează ideea unei strategii pe termen scurt, mediu şi lung, care să depăşească ciclurile electorale şi să construiască temeinic şi coerent sistemul de sănătate", afirmă CMR.
Colegiul îi solicită preşedintelui României asumarea şi promovarea unui Masterplan Naţional pentru Sănătate, integrat în direcţiile strategice ale Administraţiei Prezidenţiale, care să includă o legislaţie nouă, coerentă, în acord cu realităţile sistemului de sănătate, precum elaborarea şi adoptarea unei noi Legi a Sănătăţii, o Lege a Profesiei Medicale, care să recunoască importanţa actului medical şi să permită dezvoltarea profesiei medicale, dar şi o nouă legislaţie privind malpraxisul.
Totodată, CMR solicită sprijinirea unei abordări "echilibrate" pentru: medicina spitalicească, medicina de ambulatoriu, medicina de familie.
Pentru medicina spitalicească, CMR consideră că sunt necesare ca măsuri prioritare asigurarea unei remuneraţii echitabile pentru activitatea din gardă a medicilor, proporţională cu volumul de muncă, nivelul de responsabilitate şi riscurile asociate, asigurarea unei infrastructuri adecvate (modernizări, dotări, digitalizare), stimularea menţinerii medicilor în spitale publice prin politici salariale, locuinţe de serviciu, programe de educaţie continuă şi alte facilităţi, introducerea unor mecanisme de protecţie "reală" împotriva burnout-ului şi violenţei în unităţile sanitare, dar şi debirocratizarea traseului profesional - regândirea evaluării şi promovării profesionale prin criterii meritocratice.
În opinia CMR, măsurile prioritare în ceea ce priveşte medicina de ambulatoriu se referă la plata "corectă" a serviciilor medicale efectuate în ambulatoriu, adaptată actualelor condiţii, simplificarea birocraţiei şi digitalizarea fluxurilor de raportare şi decontare, extinderea reţelei de cabinete medicale de specialitate în zonele cu deficit de personal medical (rurale, defavorizate), recâştigarea credibilităţii medicinei de ambulatoriu, ca verigă indispensabilă în sistemul sanitar, finanţarea echipamentelor medicale şi a infrastructurii de diagnostic în cabinetele de ambulatoriu, prin programe europene.
Referitor la medicina de familie, care este "linia întâi" a sănătăţii publice, CMR consideră că sunt necesare ca măsuri prioritare cele pentru stimularea tinerilor medici de a practica medicina de familie, prin creşterea atractivităţii acestei specialităţi medicale, revizuirea schemei de finanţare pentru cabinetele de medicină de familie, un program naţional de reînnoire a infrastructurii şi dotărilor din cabinetele de medicină de familie, debirocratizarea, în special a activităţilor non-clinice.
Potrivit CMR, una dintre măsurile prioritare pentru eficientizarea sistemului de Sănătate o reprezintă digitalizarea, inclusiv prin: introducerea Dosarului Electronic al Pacientului, implementarea unui nou program pentru funcţionarea Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).
"Aceste măsuri nu pot fi doar proiecte punctuale, ci trebuie să facă parte dintr-o strategie coerentă, interinstituţională, de reconstrucţie a sistemului sanitar românesc. Rolul preşedintelui României, deşi nu este unul executiv în domeniul sănătăţii, este esenţial pentru: includerea Sănătăţii ca domeniu prioritar pentru Administraţia Prezidenţială, facilitarea dialogului între decidenţii politici şi profesioniştii din Sănătate şi promovarea unui Masterplan Naţional pentru Sănătate pe termen lung. Considerăm Medicina drept o componentă esenţială pentru siguranţa naţională şi pentru sănătatea populaţiei. Este timpul ca România să trateze Sănătatea prioritar şi cu responsabilitate", se arată în apel.
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Ce vrea să facă Guvernul cu banii noștri din Pilonul 2 și Pilonul 3. Cum și când vei primi banii din pensia privată?
Bărbat din Iași, mort din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de câine
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Ada Galeș, diagnosticată cu cancer
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Ce trebuie să știe pensionarii cu handicap despre contribuția la sănătate
Alexandru Rogobete: Sănătatea se schimbă cu fapte şi bani europeni, nu cu promisiuni
Medicii, obligați să lucreze cu CNAS prioritar în spitalele de stat. Rogobete: După program să facă la privat
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Guvernul aprobă măsuri majore pentru sănătate: vaccinarea anti-HPV extinsă și norme stricte anti-infecții
Noi reguli pentru spitalele publice: transparență, performanță și feedback de la pacienți
Ion Iliescu, în stare critică la ATI
Un fost ministru a făcut AVC în timpul unei emisiuni live. Cum recunoști semnele AVC-ului
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.