Caz rar: O femeie din Mali a născut nonupleţi

bebelus-anticorpi-covid_76251900 Bebeluș

O femeie din Mali a născut nouă bebeluși, cu doi mai mulți decât credeau medicii că se vor naște. 

O femeie din Mali a născut marţi nouă bebeluşi, cu doi mai mulţi decât observaseră medicii în uterul său aglomerat, ea alăturându-se astfel unui panteon restrâns al mamelor de nonupleţi.
Sarcina Halimei Cisse, în vârstă de 25 de ani, a fascinat naţiunea din Africa de Vest şi a atras atenţia liderilor săi. Când medicii au anunţat în martie că Halima necesită îngrijiri de specialitate, autorităţile au intervenit, iar femeia a fost transportată pe calea aerului în Maroc, unde a născut.

''Nou-născuţii (cinci fete şi patru băieţi) şi mama sunt cu toţii bine'', a declarat ministrul Sănătăţii din Mali, Fanta Siby, citată într-un comunicat.
Cisse urma să nască şapte copii, potrivit investigaţiilor medicale cu ultrasunete efectuate în Maroc şi Mali, care nu au reușit însă să depisteze doi dintre fetuşi. Toţi bebeluşii au fost aduşi pe lume prin cezariană.

Naşterea nonupleţilor este un eveniment extrem de rar. Din cauza complicaţiilor medicale care survin în cazul unor astfel de sarcini, unii dintre fetuşi nu supravieţuiesc, notează Agerpres. 

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

08 aug 2025, 14:57
Producătorii de medicamente ajustează previziunile financiare, în timp ce unele dispozitive medicale întâmpină probleme tehnice ce afectează tratamentele pentru diabet și obezitate.