Ce mănâncă un pacient în România

Ce mănâncă un pacient în România. Trimite poza cu mâncarea din spital Ce mănâncă un pacient în România - FOTO: [email protected]

Ce mănâncă un pacient în România. Trimite poza cu mâncarea din spital

Începând de astăzi, 14 iulie, pacienții internați în spitalele din România au la dispoziție un nou instrument pentru a-și exprima nemulțumirile legate de calitatea hranei primite.

Ministerul Sănătății a activat un chestionar online pe site-ul instituției, prin intermediul căruia pacienții și aparținătorii pot raporta direct deficiențe, având chiar posibilitatea de a atașa fotografii.

Această inițiativă vine ca răspuns la numeroasele sesizări primite de ministrul Sănătății cu privire la porțiile insuficiente sau la calitatea precară a preparatelor culinare din spitale.

"Cred cu tărie în calitatea actului medical și în respectul față de pacient!. Invit toți pacienții și aparținătorii să ne trimită fotografii și informații despre modul în care este servită hrana, calitatea acesteia și aspectul porțiilor. Este un pas important pentru transparență și îmbunătățirea condițiilor din spitale", a scris, pe Facebook,  ministrul Alexandru Rogobete, subliniind importanța acestui pas pentru transparență și îmbunătățirea condițiilor din unitățile sanitare. 

Formularul, structurat intuitiv, solicită informații precum numele și prenumele persoanei care face sesizarea, denumirea spitalului, localitatea și județul, precum și secția unde a fost servită mâncarea. De asemenea, este necesară menționarea datei la care a fost servită masa și pot fi adăugate detalii suplimentare.

Elementul de noutate și de impact îl reprezintă posibilitatea de a încărca o imagine (poza) cu porția de mâncare, oferind astfel o dovadă vizuală a situației reclamate.

Problema calității hranei în spitalele românești este una recurentă, pacienții plângându-se frecvent de ingrediente de proastă calitate, termene de valabilitate depășite sau porții mult prea mici. Aceste situații au generat în repetate rânduri indignare publică.

Alocațiile zilnice pentru hrană variază în funcție de afecțiunea pacienților, statul decontând 33 de lei pentru bolnavii cu afecțiuni grave precum cancer, diabet sau boli de rinichi, și 22 de lei pentru ceilalți pacienți. Unele spitale dispun de bucătării proprii, în timp ce altele apelează la servicii de catering. Bugetul alocat hranei poate fi suplimentat și din fondurile proprii ale spitalului, acolo unde resursele o permit.

Prin lansarea acestui formular, Ministerul Sănătății își propune să colecteze date concrete și să identifice spitalele unde problemele persistă, în vederea luării unor măsuri corective și a asigurării unui nivel decent de alimentație pentru toți pacienții internați.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250