Obezitate, risc: ne îngrașă folosirea smartphone-urilor?

femeie_laptop_telefon_acasa_88635700 Socializare online

Folosirea smarphone-urilor și a altor dispozitive media ar duce la kilograme în plus, susține un studiu.

Un expert în Psihologie de la Universitatea Rice din Houston, Richard Lopez, a aflat dintr-un mic studiu că dispozitivele media, inclusiv smartphone-urile, ar aduce kilograme în plus celor care le folosesc. Acesta sugera că ar fi vorba și de un control mai puțin al indivizilor când au mâncare la îndemână, se arată pe medicinenet.com și pe site-ul Universității Rice din SUA.

132 de participanți

Autorul studiului și-a testat teoria pe 132 de studenți între 18 și 23 de ani care au răspuns la întrebări despre cât de multe sarcini au avut de făcut în același timp (multitasking) și cât de ușor de distras consideră că sunt. Au fost chestionați inclusiv dacă au simțit nevoia să-și verifice telefonul în timp ce vorbesc cu altcineva. În spatele acestei întrebări se dorea verificarea nevoii de utilizarea compulsivă a telefonului mobil.

Rezultate

Cei care au avut scoruri mai mari la chestionare au avut și mai multe kilograme decât cei cu scoruri mici. La 72 de studenți, din cei 132, le-au fost scanate creierele în timp ce lor li se arătau imagini cu produse delicioase, care îngrașă. La vederea respectivelor imagini, activitatea cerebrală a crescut în partea creierului legată de ispita alimentară.

Rezultatele au mai arătat că participanții care mai mult grăsimi corporale au petrecut mai mult timp la cantinele campusului.

Risc de obezitate

Cercetătorii au ținut să sublinieze că studiul lor nu poate dovedi că multitasking-ul face o persoană grasă, cu doar că ar fi o legătură. Richard Lopez consideră că rezultatele sugerează o conexiune între multitasking și riscul de apariție a obezității - conexiunea fiind partea creierului care răspunde la ispite.

Lopez speră în studiile următoare să observe dacă persoanele cu un slab autocontrol sunt ușor distras de dispozitivele media sau dacă oamenii care fac multitasking pe cale electronică sunt susceptibili să-și piardă controlul de-a lungul timpului.

Întrebare

David Katz, directorul Centrului de Cercetare și Prevenție Griffin din cadrul Universității Yale, neimplicat în studiu, citat de medicinenet.com, se întreba dacă „aceleași predispoziții neurologice favorizează multitasking-ul media și mâncatul în exces sau activitatea modifică creierul și favorizează obezitatea în mod direct".

Studiul a fost publicat recent în revista Brain Imaging and Behavior. Poate fi citit AICI.

Conținut recomandat

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

03 iul 2025, 17:16
Un tribunal  a redeschis un proces controversat privind concedieri pe motiv de refuz al vaccinării anti-COVID. Inteligența artificială face erori medicale...