Aparate dentare pentru 2.000 de elevi din București. Primăria continuă programul
Primăria București a aprobat joi, 30 mai, o hotărâre prin care se continuă un program prin care 2.000 de elevi vor primi aparate dentare.
Programului "SMILE-mobile" prin care elevii din București beneficiază de aplicarea aparatelor ortodontice continuă, au votat joi, 30 mai, consilierii generali ai Capitalei. Se vor acorda vouchere de 1.100 de lei elevilor.
Potrivit primarului Capitalei, Gabriela Firea, administrația bucureșteană s-a implicat din 2017 în formarea unei rețele de 156 de cabinete medicale stomatologice (şcolare, liceale şi universitare), cât şi în dotarea acestora cu echipamente stomatologice moderne.
Acolo au fost consultați și tratați peste 60.000 de copii în intervalul septembrie 2018-aprilie 2019.
„Programul (...) prevede acordarea unui sprijin financiar sub forma de vouchere, în valoare de 1.100 de lei, pentru aplicarea de aparate dentare mobile, pentru 2.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, din Municipiul Bucuresti, identificați cu probleme dentare, în baza indicației unui medic specialist ortodont. Perioada de derulare a proiectulul „SMILE - Mobile" va fi iulie 2019 - decembrie 2021, în Municipiul București. Am dorit continuarea acestui program pentru ca, potrivit studiilor, sunt foarte mulți copii în București cu probleme stomatologice, dar care provin din familii care nu au posibilități financiare pentru rezolvarea acestora", a precizat edilul Bucureștiului într-un comunicat.
Conform sursei citate, din septembrie 2018, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București, au existat 1.900 de solicitări, 237 de copiii au primit deja aparate dentare, s-au aplicat 437 de arcade și au rămas de aplicat 797 arcade.
-
Parazitul cerebral care atacă celulele imune13.01.2026, 16:48
-
Nivelul ridicat de colesterol "bun", mai riscant decât se credea13.01.2026, 15:56
-
-
-
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
