Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Președintele Colegiului Medicilor de Familie din România, Daniel Coriu, a subliniat că dezaprobă afirmațiile susținute de doctorul Dan Gavrilescu din Câmpina privind COVID. Acesta a declarat la cursuri că infec?...
Colegiul medicilor de familie reacționează după ce un doctor din Câmpina, Dan Gavrilescu, a făcut declarații controversate în fața elevilor despre pandemia COVID. La o lecție din programul ”Școala Altfel”, medicul de familie Dan Gavrilescu a declarat că COVID este ”o minciună indusă prin televizor”, potrivit DC News.
Dr Daniel Coriu, președintelui Colegiul Medicilor din România, ia atitudine.
„Ca medic, dar și ca părinte, consider că poziția domnului doctor din Câmpina nu este una conformă. Ca președinte al Colegiului Medicilor din România nu sunt de acord cu astfel de afirmații susținute în fața unor copii și va trebui, din punctul de vedere al codului deontologic, să verificăm dacă domnul doctor s-a încadrat în prevederile acestui act, având în vedere că dumnealui s-a exprimat în spațiul public și, probabil, a fost invitat în calitate de medic.
Sunt medic, părinte, dar și profesor care predă studenților. Consider că este și responsabilitatea reprezentanților școlilor, când adresează invitații unor persoane de a vorbi la „Școala Altfel”, să solicite invitaților un plan al lecției, astfel încât să existe cel puțin un filtru în fața unor informații care pot să nu fie conforme pentru a fi discutate și prezentate unor elevi, în strânsă concordanță și cu vârsta acestora.
Ca medic, cred că domnul doctor a greșit profund, deoarece elevii, practic copii, care asistau la expunerea domnului doctor pot înțelege și extrapola inclusiv că vaccinarea, la modul general ca și proces de sănătate publică, poate avea anumite conotații. Să nu uităm că vaccinarea are un rol important în perioada copilăriei, atât pentru sănătatea copiilor, în particular, cât și pentru sănătatea publică, în general.
Tot timpul medicii trebuie să vorbească având ca argument principal medicina bazată pe dovezi științifice”, afirmă medicul Daniel Coriu.
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Un medicament a fost aprobat pentru tratarea apneei în somn. Iată cum funcționează acesta și care este legătura dintre apnee și obezitate.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.