Infecție. Cum a ajuns un copil de 11 ani să moară din pricina unui cui
Un copil de 11 ani din județul Suceava a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce, în timp ce se afla la joacă s-a înţepat într-un cui.
Infecție, copil, cui. Un puști de 11 ani, din localitatea suceveană Ciprian Porumbescu, a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, după ce, în timp ce se afla la joacă s-a înţepat într-un cui, iar mama acestuia nu l-ar fi dus imediat la doctor pentru vaccin antitetanos.
Medicul de familie Ioana Cîşlariu spune că puștiul a ajuns la cabinet pe 26 august pentru că nu se simţea bine, a fost trimis la spital cu suspiciuni de afecţiuni la căile respiratorii superioare. De la spital a fost trimis acasă, iar a doua zi medicul a fost chemat la domiciliul pacientului, pentru că starea lui nu ar fi fost bună. Medicul de familie l-a văzut şi a recomandat trimiterea cu ambulanţa la spital, ceea ce s-a şi întâmplat, potrivit Agerpres.
Infecție, copil, cui. Filmul evenimentelor
Totodată, medicul de familie susține că mama nu s-a prezentat cu copilul, anterior acestui episod, pentru a fi consultat în legătură cu vreo înţepătură în cui la picior. Medicul de familie a precizat că acestui copil îi fuseseră administrate dozele de vaccin antitetanos conform calendarului epidemiologic şi că acest lucru a fost verificat de inspectorii DSP Suceava:
”A venit la dispensar cu mama (...) Am crezut că este o laringită, o afecţiune respiratorie (...) L-am trimis la ORL, l-au văzut şi a fost trimis acasă (...) A doua zi i s-a făcut rău şi am fost chemată la domiciliu. Când am ajuns acolo era mai bine, putea să respire (...) Totuşi, le-am spus să cheme salvarea (...) El este vaccinat conform programului de vaccinare (...) Nu a venit la cabinet când s-a înţepat”.
Starea copilului la spital s-a agravat, iar pe 30 august a decedat în urma infecţiei cu tetanos.
Directorul medical al SJU Suceava, Mircea Macovei, a declarat presei că mama copilului nu ar fi spus medicilor că fiul ei s-a înţepat într-un cui şi că nu poate fi vorba despre neglijenţă din partea medicilor:
”Mama nu a declarat niciodată, nici nu a ştiut de înţepătura pacientului din talpă (...) Pacientul nu a fost vaccinat (n.r.- când s-a rănit) (...) Când a ajuns la spital, în zece ore noi am avut acel vaccin. A fost vaccinat în spital. Înţepătura din talpă era veche, nu a fost declarată niciodată, el a venit pentru altceva. Avea probleme respiratorii. El trebuia să fie vaccinat antitetanos la momentul înţepăturii sau cel târziu în 24 de ore. Evenimentul este nefericit (...) Trebuie să conştientizăm, dacă ne tăiem mergem la spital sau la medicul de familie. Eu consider că nu a fost vorba despre o neglijenţă a medicilor”.
Directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu, a precizat că nimeni nu a depus vreo reclamaţie în acest caz, dar instituţia s-a sesizat, fiind vorba despre tetanos, iar inspectorii epidemiologi s-au deplasat la cabinetul medical de la Ciprian Porumbescu pentru a verifica fişele de vaccinare şi au constatat că erau făcute vaccinurile conform programărilor.
”Nu a depus nimeni nicio sesizare. Nici nu are ce sesiza atâta vreme cât ea (n.r.-mama copilului) recunoaşte că nu a informat atunci când a fost înţepat copilul (...) Ea nu a spus nimănui atunci când s-a întâmplat (...) Femeia a declarat peste tot că ea nu a spus şi că nu are ce reproşa (...) Vaccinarea ca să fie eficientă trebuie făcută în primele ore (...) Dacă ajungi după o săptămână la spital, spitalul nu mai avea ce să vaccineze în clipa aia (...) S-a dus (n.r.- medicul epidemiolog la cabinetul medicului de familie) din cauza diagnosticului infecţiei cu tetanos (...) Instituţia trebuie să se ducă să verifice (...) Ea a declarat peste tot că nu a spus de înţepătura în cui'', a mai precizat directorul DSP Suceava.
-
-
-
-
-
Ce sunt asistenții medicali comunitari24.10.2025, 11:50
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Sedativele din îngrijirea paliativă cresc riscul de deces cu 41% la pacienții cu demență
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Chimioterapia, impact asupra creierului. Provoacă pierderi de memorie
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Cine trebuie să ia zilnic suplimentul
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
7 din 10 români au boala venoasă cronică. Vesvein Legs, noul supliment pentru picioare și vene
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Primul antibiotic dintr-o nouă clasă, descoperit după aproape 30 de ani
Medicamentul care ucide toate bacteriile. Efect în cazul infecțiilor rezistente la antibiotice.
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
