Reacții adverse după rapel. Dr. Emilian Imbri, anunț-surpriză: "Semn că organismul reacționează"
Emilian Imbri, managerul spitalului "Victor Babeş" din Capitală, a afirmat că după rapelul vaccinului împotriva COVID-19 pot apărea mai multe reacţii, semn că organismul...
„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului.
Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare - dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a explicat Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din București,
-
-
-
-
-
Băuturile care afectează stomacul. Sunt asociate cu cancerul gastric13.10.2026, 08:13
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Vaccinarea reduce riscul cardiac. Recomandările experților
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
Vaccinul antigripal la copii: Când este cel mai eficient
EXCLUSIV Prof. dr. Doina Pleșca: „Prea multe vaccinuri” nu afectează imunitatea copilului
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
EXCLUSIV Tehnologia din spatele vaccinului anti-COVID, refolosită de urgență pentru Ebola. Dr. Ion Ștefan: Există antivirale care au funcționat
EXCLUSIV Doina Pleșca explică de ce sunt atât de mulți copii nevaccinați în România. Miturile care îi țin departe
Vaccinurile anti-COVID-19 cu ARN mesager nu au cauzat nicio creştere a mortalităţii
Injecția care reduce riscul de demență cu un sfert. Medicii caută explicația pentru acest efect neașteptat
Vaccinul care țintește tumorile solide. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat recent un nou vaccin antigripal
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
Vaccinul antigripal, impact asupra creierului. Ce trebuie să știe vârstnicii
Ministerul Sănătății prezintă stocurile de vaccinuri
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
Vaccinul HPV schimbă istoria cancerului de col uterin: zero decese în rândul tinerelor vaccinate
Booster-ul COVID, eliminat. De ce nu mai este recomandat
Autoritățile au decis să elimine booster-ul COVID din schema de vaccinare. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei mișcări care i-a revoltat pe medici.
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
Tetanosul revine în forță. Boala care poate începe cu o simplă tăietură și nu are leac după instalare
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență, arată un studiu recent
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
