Dr Adrian Wiener: Reforma sistemului medical trebuie să vină din zona de expertiză, să nu ţină cont de componenţa politică

Georgiana Ioniță |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Dr. Adrian Wiener, senator USR și membru în Comisia pentru sănătate
Dr. Adrian Wiener, senator USR și membru în Comisia pentru sănătate

Dr. Adrian Wiener, senator USR și membru în Comisia pentru sănătate, a vorbit, în cadrul dezbaterii „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România" organizată de către DC Media Group, despre cum ar trebui să fie realizară reforma sistemului medical.

Dr. Adrian Wiener spune că reforma sistemului medical trebuie să vină din zona de expertiză.

'Reforma trebuie să vină din zona de expertiză şi ar trebui să fie o comisie interministerială formată din experţi. E nevoie de o voinţă transpartinică, care să nu ţină cont de componenţa politică a celor care fac acest demers. Un demers asumat cu nişte obiective şi termen clare şi cu consultanţă. Ne tot spune Comisia Europeană că avem nevoie de consultanţă pentru reforma sistemului', a precizat Wiener, la o dezbatere pe tema telemedicinei, organizată de DCNews.

Mai mult, senatorul subliniază faptul că Europa ar trebui să aibă un sistem medical unic, care să fie la dispoziţia medicilor şi pacienţilor, şi nu unul individual, pe ţări, aşa cum se întâmplă astăzi.

'Nu putem reinventa lucruri care în altă parte funcţionează, mai ales dacă avem un obiectiv comun, acela al unui sistem unic de asigurări în Europa, al unui sistem medical care să permită unei profesii liberale şi pacienţilor folosirea întregului sistem medical din Europa, nu individual, pe ţări. Ar trebui să existe nişte standarde minime europene, care să ne arate jaloanele pe care ar trebui să le parcurgem, astfel încât să ajungem într-un punct cât de cât comun cu miezul Europei. (...) Nu există o asumare de guvernanţă europeană în acest sens. Avem nevoie şi de independenţa medicală a Europei, criza aceasta uriaşă a echipamentelor de protecţie depinde de exporturi extra comunitare poate în proporţie de 60%, ceea ce nu este admisibil pentru suprastructura care se cheamă Uniunea Europeană şi care ar trebui să aibă nu numai independenţă energetică sau alimentară, ci şi independenţă medicală', a punctat el. Cât priveşte malpraxis-ul, senatorul a spus că această noţiune şi cea de telemedicină au foarte multe legături şi ele trebuie reglementate 'în lanţ'.

De asemenea, acesta a ridicat și o altă problemă a actului medical, aceea că, la ora actuală, nu are o definiţie cuprinzătoare,

'Noţiunea de malpraxis şi de telemedicină nu sunt obiecte medico-legale suspendate în vid, ci ele au legături foarte multe cu multe alte lucruri din zona de implementare şi ele trebuie reglementate în lanţ. E nevoie de o reformă comprehensivă a tuturor componentelor care guvernează acest sistem, nu doar al malpraxis-ului. Trebuie definit mult mai clar actul medical.'

'Actul medical, la ora actuală, nu are o definiţie cuprinzătoare, se foloseşte terminologia anacronică, care nu acoperă în mod normal realitatea actuală, nu există trasate limitele de competenţă şi responsabilizare şi aici vorbesc de fiecare profesie medicală, nu doar de profesia de medic. Sigur, asta predispune uneori la exercitarea abuzivă a unei profesii', a subliniat senatorul în cadrul conferinței „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România", organizată de trustul de presă DC Media Group.

 

 

Urmăriți întreaga dezbatere aici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel