Dr. Gabriel Diaconu, mesaj cutremurător: Mucegaiul negru începe să circule. Din nou! N-ar fi păcat să riști să mori?
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu trage un semnal de alarmă referitor la noua tulpină britanică de COVID-19.
Cunoscutul psihiatru face apel la respectarea măsurilor sanitare de către cetățeni, fie că sunt vaccinați sau nu, deoarece autoritățile spun că urmează valul trei al pandemiei de coronavirus, iar tulpina britanică este din ce în ce mai prezentă în România.
„Tulpina britanică de COVID, ca mucegaiul negru, începe să circule în comunitate. România intră într-un nou urcuş abrupt de cazuri, măsurate ori ba, tot vor fi. Indiferent dacă eşti vaccinat sau nu, ai grijă la măsurile preventive pe care le-ai deprins în ultimul an. Evită aglomerările umane. Poartă mască, nu doar acoperitoare de faţă. Şi păstrează igiena mâinilor.
Acest maraton are, de două luni, o altă destinaţie: Timpul de aşteptare pe care îl ai până la vaccin. Care, pentru populaţie, este între 2 şi 6 luni, funcţie de categoria de vârstă în care te afli, şi fluxul de vaccinuri care va intra în ţară în perioada următoare. Trăim această molimă de un an, poimâine.
N-ar fi păcat să riști să mori?
Nu ar fi trist să fi răbdat până acum, sau să fi fost ferit de disciplina altora, încât să dai cinstea pe ruşine tocmai acum… N-ar fi păcat să rişti să mori, sau să îl pui pe altul în primejdie, când din tot ce am trăit a mai rămas puţin. Am învăţat, în meseria mea, că cele mai importante sunt primele, şi ultimele minute, ale unei poveşti dramatice. Lunile acestea care vin se întâmplă sănătatea ţării noastre aşa cum o vom şti în anul care începe. Ai învăţat deja de unde vin ştirile false. Ai înţeles, deja, cum sunt lansate teoriile conspiraţiei. Uită-te împrejur. Am pierdut deja 20 de mii de români.
De 10-20 de ori mai puţin decât prognozam la început. Un oraş cât Braşovul a fost scutit, prin forţa solidarităţii sociale, de moarte groaznică. Doar că povestea nu e la trecut. E încă aici. Şi va mai fi o vreme. Acesta nu e un avertisment. Aceasta este o rugăminte. Pentru că începe. Din nou.“, a scris medicul pe Facebook.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
