„DESPRE PSIHOZA DE TERAPIE INTENSIVĂ SAU DE CE UNII PACIENȚI TREBUIE CONTENȚIONAȚI (LEGAȚI) LA PAT
....au trecut 24 de ore de când pacientul nostru se află în ATI; 24 de ore în care s-a simțit foarte rău, a fost luat de acasă cu girofar și sirenă, a trecut printr-un stop cardiac din care a fost scos cu 2 șocuri electrice, a trecut prin agitația din UPU, prin laboratorul de cardiologie intervențională și de acolo în ATI. Are montate 2 perfuzii, cablurile de monitorizare ECG, sondă urinară. În jurul lui mai sunt 7 bolnavi gravi, unii intubați și ventilați mecanic; 24 de ore în care alarmele de la monitoare si de la ventilatoare au sunat aproape continuu; 24 de ore de lumină continuă...nu prea a apucat să doarmă în această „linie intâi” cu personal medical care se agită continuu. În rezumat: 24 de ore în care pacientul nostru a fost luat de acasă,s-a simțit foarte rău, a fost “bombardat” din toate partile cu sunete, lumini, alarme, i s-au montat perfuzii, sonde și i s-au administrat tot felul de medicamente.
Unii dintre pacienți (repet, cam 30-40%) nu mai reușesc să facă față acestei situații. Mai ales cei care sunt mai în vîrstă, cei care au boli cronice și alcoolicii. Creierul lor nu mai reușește să integreze corect tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Tot ce este în jur este perceput ca o agresiune. Pacientul nostru devine inițial confuz, nu răspunde coerent la întrebările noastre…nu-și mai aduce aminte când și unde s-a născut..rapid devine agitat până la extrem. Nu mai este conștient, nu mai știe cum îl cheamă și unde se află. Are halucinații și delirează. Strigă, urlă continuu chemând obsesiv pe cineva. Deseori pe persoane care nu au nici o legătură cu familia. Poate prieteni din copilărie. Devine violent, înjură pe cei din jur, îi scuipă. Chiar dacă este om cu educație, chiar dacă la viața lui a fost profesor, academician…Lovește personalul medical, cu toții am încasat câte o lovitură de la astfel de pacienți. De regulă cu piciorul. Pacientul încearcă să-si scoată perfuziile, sonda urinară, cablurile de monitorizare. Aparatura poată cădea peste el, borcanele cu perfuzie la fel. Pacientul este sub tratament anticoagulant deci orice astfel de traumatism poate să-I declanșeze o hemoragie. El riscă să cadă din pat. Urlă continuu, vrea să se ridice, vrea să plece... astfel de pacienți pot avea o forță neobișnuită în ciuda faptului că sunt foarte bolnavi.
Pe scurt pacientul nostru a intrat în “Psihoza de terapie inensivă”. Am avut sute de astfel de pacienți. Ce putem face pentru el pentru ca altfel se autoagresionează, nu mai poți să îl tatezi?. Păi, la prima vedere, să-i administrăm niște injecții care să îl liniștească, care să îl adoarmă, să-l sedeze. O și facem. Dar nu putem să o facem la toți sau nu putem să le administrăm dozele care ar fi eficiente. De ce? Pentru că aceste sedative pot acționa asupra respirației pe care o inhibă până la o a opri cu totul. Iar pacientul deja respiră greu, prin boala lui (exemplu:COVID). Cu alte cuvinte poți să-i provoci un stop respirator. Aceleași (sau alte) sedative pot scădea tensiunea arterială până la a o prăbuși cu totul. Adică poți „băga” pacientul în colaps. Pe scurt – cu astfel de sedative poți să-i agravezi boala și chiar poți să îl omori. Cu o astfel de substanță (propofol) s-a omorât acasă Michael Jakson.
Ce-ți mai rămâne? Păi nu mai altă posibilitate decît să contenționezi pacientul la pat. Adică să îl imobilizezi la pat. De regulă se ia un cearșeaf, se leagă de rama patului și se trece peste pieptlu pacientului astfel încât acesta să nu se poată ridica. Dacă este nevoie trebuie să îl legi și de mâini. Altfel își smulge perfuziile și sondele. După care trebuie să il intorci periodic cînd pe dreapta cînd pe stânga pentru ca nu poate sta înțepenit continuu pe spate. Pentru asta ridici „grătarele” de protecâie de la pat, de o parte și de alta, ca să excluzi riscul ca pacientul să cadă din pat să-si spargă capul sau sa faca vreo fractură.
Pe scurt toată această contenție (legare) la pat o facem pentru a proteja pacientul de traumatismele pe care singur și le poate produce și pentru a putea să il tratăm.
Psihoza de terapie intensivă poate dura ore sau chiar 1-5 zile
Ce se întâmplă mai departe? Care este reacția membrilor de familie cînd îl găsesc în această stare și legat la pat pe tatăl/mama/soțul/soția pe care îi știau acasă de oameni liniștiți ? Ușor de intuit”, a explicat dr Gabriel Tatu-Chițoiu, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
